Uniunea Europeană va furniza un ajutor financiar suplimentar în valoare de 1 miliard de euro Ucrainei, sub forma unui împrumut ce va fi rambursat prin din valorificarea activelor ruseşti îngheţate în UE, transmite DPA, scrie Agerpres.
''Cu plata de astăzi de 1 miliard de euro, ne reiterăm angajamentul ferm faţă de Ucraina'', a afirmat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. ''Ajutăm ţara să păstreze direcţia economiei şi să reconstruiască infrastructura esenţială avariată de agresiunea rusă. Vom continua să sprijinim Ucraina atât timp cât este necesar'', a adăugat ea.
Care sunt cheltuielile pe care le pot acoperi ucrainenii cu acești bani?
Sprijinul urmează să permită reconstrucţia Ucrainei după atacurile ruseşti: sprijin militar actual şi viitor, nevoi bugetare şi de reconstrucţie şi refacerea infrastructurii energetice, a sistemelor de furnizare a apei, a reţelelor de transport, a şoselelor şi podurilor.
Acest sprijin al UE face parte din iniţiativa G7 (principalele state industrializate ale lumii) ce are în vedere furnizarea unui sprijin financiar de 45 de miliarde euro pentru Ucraina până în 2027.
La începutul săptămânii, Consiliul UE a aprobat efectuarea unei a treia plăţi de împrumuturi şi granturi nerambursabile către această ţară, în cadrul Mecanismului pentru Ucraina, Kievul urmând să primească în curând aproximativ 3,5 miliarde de euro.
Principalul obiectiv al mecanismului este de a sprijini stabilitatea macrofinanciară, precum şi redresarea, reconstrucţia şi modernizarea Ucrainei. Prin această a treia plată, Ucraina va fi primit aproape 20 de miliarde euro în cadrul Mecanismului pentru Ucraina de la intrarea în vigoare a acestuia, în urmă cu un an.
Intrat în vigoare la 1 martie 2024, Mecanismul pentru Ucraina asigură o finanţare stabilă de până la 50 de miliarde euro sub formă de granturi şi de împrumuturi pentru a sprijini redresarea, reconstrucţia şi modernizarea Ucrainei în perioada 2024-2027. Din acest cuantum, până la 32 de miliarde euro sunt alocate cu titlu indicativ pentru sprijinirea reformelor şi a investiţiilor prevăzute în Planul pentru Ucraina, potrivit căruia plăţile depind de îndeplinirea de către Ucraina a unui număr de condiţii prestabilite.
De la intrarea sa în vigoare, Mecanismul pentru Ucraina a achitat deja 6 miliarde euro cu titlu de finanţare-punte, 1,89 miliarde euro cu titlu de prefinanţare şi două tranşe de aproximativ 4,2 şi 4,1 miliarde euro.
Câți bani au dat cu adevărat Ucrainei România și restul Europei. Are dreptate sau minte Trump?
Președintele american Donald Trump a repetat de mai multe ori în ultimele zile că Statele Unite ar fi donat 350 miliarde de dolari Ucrainei, mult mai mult decât Europa. ”Ce? Suntem proști?”, a subliniat el, menționând totodată că America a plătit cu 200 mld. dolari mai mult decât UE. Datele oficiale contrazic cifrele lui Trump, iar România este printre țările care a ajutat semnificativ Ucraina, cu donații în valoare totală de 1,11 mld. euro.
Afirmațiile greșite făcute de Trump cu privire la donațiile către Ucraina au fost corectate în direct chiar și de președintele francez Emmanuel Macron. Într-o rară intervenție filmată, acesta l-a întrerupt pe Trump în timp ce președintele american tocmai își începea obișnuita retorică cu privire la acest subiect. Un VIDEO cu momentul respectiv poate fi văzut în acest articol.
România se află pe locul 17 în lume într-un clasament al țărilor care au făcut cele mai mari donații către Ucraina, cu un total de 1,11 mld. euro. Din acești bani, majoritatea covârșitoare este reprezentată de alocări în domeniul militar (0,99 mld. euro), iar restul sunt ajutoare umanitare (0,12 mld. euro)
Evident, țările cu economii mai puternice au putut face donații chiar mai mari, însă chiar și atunci când raportăm donațiile către Ucraina la valoarea Produsului Intern Brut (PIB) al țării, România se menține pe locul 17 în lume, cu un procent de 0,42% din PIB.
Per ansamblu, țările europene au donat cei mai mulți bani Ucrainei de la startul războiului cu Rusia, în 2022. Ajutoarele europene au fost în special de natură financiară și umanitară, în vreme ce ajutoarele americane au fost preponderent militare. În total, Europa a donat peste 130 mld. euro de la startul conflictului, în vreme ce SUA a donat circa 114 mld. euro (cifre valabile la sfârșitul lui decembrie 2024). SUA este cel mai mare donator individual (ca țară) pentru Ucraina.