Cosmin Nedelcu (Micutzu), unul dintre cei mai cunoscuți artiști de stand-up din România organizează o dezbatere electorală cu cei doi candidați la alegerille prezidențiale: Nicușor Dan (candidat independent) și George Simion, liderul AUR. Acesta din urmă nu a venit la dezbatere, fiind din nou absent. Pe lângă aceasta, în această seară va mai fi încă o dezbatere cu cei doi candidați.
„Azi am aflat că nu mai vine. Am aflat dintr-un comunicat că nu i se mai pare un teren neutru. Exact ca Iohannis, domnul Simion fuge de dezbateri. Un om care se vrea președinte ar trebui să fie mereu disponibil pentru astfel de întâlniri, oricât de inconfortabil ar fi”, a declarat Cosmin Nedelcu, în deschiderea dezbaterii.
Cele mai importante declarații realizat de Nicușor Dan:
Iată la ce întrebări a răspuns Nicușor Dan.
Întrebări de la Denise Rifai (jurnalist)
1. Se spune despre dumneavoastră că sunteți un promotor al drepturilor homosexualilor. Așa este?
„Eu am fost consecvent încă din 2015 și am spus că eu ca persoană pe această dezbatere socială o să încerc să fiu neutru. Când partidul pe care l-am fondat a decis să iasă din această neutralitate, eu ca președinte am ieșit din partid”, a spus Nicușor Dan.
2. Sunteți acuzat că vom vedea din nou spectacolul cătușelor. Ai avut vreo discuție cu Laura Codruța Kovesi?
„Nu, niciun fel de discuție. Domnia sa are un post de procuror-șef european. Când voi nominaliza șefii parchetelor, voi face o evaluare a oamenilor care sunt în sistem, doamna Kovesi e la Parchetul European”.
Aveți de gând să tăiați programul Anghel Saligny?
„Nu am vorbit niciodată despre ast. Cum va fi bugetul, dacă vor fi ajustări, e op discuție după 19 mai. Dar nu există această intenție”.
Întrebare de la Ovidiu Vanghele (jurnalist): Ați spus că relația dintre stat și culte a fost una corectă. Episcopul Hușilor a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru violarea unor elevi. Considerați în continuare că a fost o relație corectă?
Eu m-am referit la relația instituțională. Bineînțeles că în România se întâmplă multe nenorociri pentru că multe instituții nu funcționează.
Întrebare de la Vlad Zaha, criminolog: Printre cele mai vânate persoane din România sunt cele care au câteva grame în buzunar pentru consum propriu. Activitatea DIICOT este practic blocată de aceste dosare. Știți ce înseamnă dezincriminare?
„Sunt de acord cu dvs și e ceva ce am spus cu titlu general despre parchete: nu reușesc să aibă o abordare sistematică pe marile probleme, sunt milioane de dosare în care niciodată nimeni nu face o ierarhizare. Deci da dezincriminare pe consumator, da rețea de centre pentru persoane dependente și da activitate sistematică împotriva traficanților”, a spus Nicușor Dan.
De ce ați refuzat să acordați autorizație pentru construirea unui spital?
„Noi avem un spital privat, Sanador, care are mai multe locații în România. Una dintre ele este în București, pe strada Sevastopol, unde densitatea este deja destul de mare și nu există suficiente locuri de parcare. Construirea unui nou bloc de clădire ar complica și mai mult situația.
Consider în continuare că acea clădire este nelegală din alte motive, care au făcut deja obiectul unui litigiu. Cred că se depășește densitatea admisă pentru zonă, alături de alte aspecte tehnice”, a spus Nicușor Dan.
Ce măsuri veți lua pentru românii din diaspora care vor să se întoarcă în țară?
„Cunosc destul de bine problemele românilor din diaspora. Ei nu au plecat de bucurie — unii au plecat din cauza nedreptăților, alții pentru că nu au avut alte opțiuni.
Mulți dintre ei preferă să vină în vacanță în România pentru că este mai accesibil din punct de vedere financiar, comparativ cu alte destinații. Este ironic, dar adevărat: pentru unii, e mai ieftin să-și petreacă concediul acasă decât în alte părți ale Europei.
Sunt și mulți care s-au întors pentru a deschide afaceri, însă planurile lor au fost date peste cap de lentoarea sistemului administrativ. Pentru cei care vor să revină în țară, este nevoie de un oficiu dedicat, care să-i consilieze, să-i ghideze și să le simplifice procesul de reintegrare.
Eu cred că trebuie să profităm de experiența lor, fie că vorbim de mici meșteșugari, fie de antreprenori care au gestionat afaceri în străinătate. România are nevoie de oameni ca ei.
În prezent, lipsesc aproximativ 150.000 de angajați pe piața muncii, deficit pe care îl compensăm prin angajarea de personal non-UE. Experții mi-au spus că, în sectorul creșterii vacilor, mulți dintre fermieri sunt români întorși din diaspora. Deci, dacă ne gândim la domenii precum agricultura, există un potențial real de redresare prin repatriere”, a spus actualul primar al Capitalei.
AUR a criticat puternic Pactul de Migrație. Cum vă poziționați dumneavoastră?
„Mi-aș dori ca forța de muncă să fie regenerată în primul rând din rândul românilor — fie că sunt formați aici, fie că revin din diaspora. În ceea ce privește Pactul European privind Migrația, nu putem doar să luăm. Trebuie să participăm în mod echitabil. Atunci când avem avantaje clare din apartenența la Uniunea Europeană, trebuie să ne asumăm și partea noastră de responsabilitate”, a declarat Nicușor Dan.
Ce majoritate veți forma?
„Nu vreau alegeri anticipate, România nu-și permite asta. Pentru stabilitate economică doresc o majoritate din partide pro-occidentale, sunt patru, îmi doresc ca toate cele patru partide să formeze o majoritate, așa e cel mai stabil, pentru că ne trebuie niște măsuri curajoase. O să chem aceste partide la un șir de negocieri astfel încât atunci când propun un premier să am garanția că o să intru într-un curs normal”, a spus Nicușor Dan.
PSD ar putea cere poziția de premier pentru Olguța Vasilescu. Iarăși vedem aceleași fețe ale sistemului. Ce șanse de reformă a statului sunt?
„Să ne uităm în trecut, la primărie, am avut majoritate USR – PMP – PNL, unii dintre ei făcând greșeli în trecut. A fost o administrație care nu a fost coruptă. Ca primar am reușit în acord cu aceste partide să duc orașul în direcția corectă. Cred că, în echilibrul de putere între președinte și guvern, președintele are pârghii să ducă lucrurile în direcția corectă. Printr-o negociere foarte corectă, de la bun început, ăsta este principalul atu al președintelui, desemnarea premierului. În acea negocieri, președintele poate impune niște limite în activitatea viitoare a guvernului”, a spus acesta.
Avem de ales între doi candidați care pretind că sunt antisistem. Ce este sistemul și cum luptați cu el?
„Am văzut sistemul inclusiv în acest alegeri prezidențiale, am văzut un atac pe conturile de campanie la mine și la Victor Ponta fără ca AEP și BEC să facă ceva. Este tot acest sistem de relații care duce rude ale politicilor în tot felul de poziții. Sistemul este cel care protejează mafia imobiliară la toate nivelurile, oameni din parlament, judecători ai CCR care judecă într-un fel. Sistemul e în jurul nostru și eu de 20 de ani mă lupt cu acest sistem în instanță. În calitate de primar general am fost dat în judecată pe persoană fizică cu sume cerute de 50 de milioane de lei, de 70 de milioane”, a declarat Nicușor Dan.
UPDATE 17:17 : George Simion nu a venit la dezbatere.
Știrea inițială
Actorul Cosmin Nedelcu a mai organizat o dezbatere electorală și în 2024, la primul tur al alegerilor prezidențiale din noiembrie. Singurii candidați care au venit atunci la dezbaterea online, postată pe canalul său de YouTube au fost Elena Lasconi și George Simion.
La dezbatere sunt invitați mai mulți reprezentanți din societatea civilă, printre care se numără jurnaliști, sociologi, creatori de conținut, antreprenori. Potrivit HotNews, pe listă apar următoarele nume:
- Alex Nedea – jurnalist, Recorder
- Denise Rifai – jurnalist, Kanal D
- Silviu Faiăr – creator de conținut
- Vlad Zaha – criminolog
- Dragoș Stanca – expert media și tech
- Dragoș Pătraru – jurnalist (prezență în curs de confirmare)
- Adelina Toncea – fondatoarea Asociației Blondie
- Gelu Duminică – sociolog
Reamintim că în această seară va mai fi încă o dezbatere electorală în care vor fi prezenți cei doi candidați, organizată și difuzată de postul de televiziune România TV.