Derapaj grav al lui George Simion la adresa lui Nicușor Dan: E autist, săracu!

Sursǎ foto: Shutterstock.com

Derapaj grav al lui George Simion la adresa lui Nicușor Dan: E autist, săracu!

George Simion are un nou derapaj la adresa candidatului Nicușor Dan, cu doar câteva zile înainte de votul din turul doi al alegerilor prezidențiale. Într-o discuție cu un reporter ProTV care l-a întrebat în legătură cu vizita sa la Bruxelles, acesta a răspuns „aveți un candidat pe care îl susțineți, e autist, săracu.”

George Simion are din nou un derapaj la adresa contracandidatului său Nicușor Dan, cu care a tot evitat să se întâlnească în dezbateri în ultimele zile.

Rugat de un corespondent al Știrilor ProTV să ofere mai multe detalii despre întâlnirile pe care le-a avut la Bruxelles, acesta a refuzat să răspundă, menționând că a trimis un comunicat de presă în acest sens. În continuare, liderul AUR a acuzat reportul de hărțuire și că l-ar susține pe Nicușor Dan, despre care a spuns că este „autist”.

Redăm mai jos dialogul dintre reporter și George Simion( video-ul poate fi urmărit AICI) :

Camelia Donțu: Care este programul dumneavoastră?

George Simion: Doamnă, v-am trimis un comunicat de presă. Dumneavoastră, și în Parlamentul European hărțuiți lumea?

Camelia Donțu: Nu hărțuiesc. Camelia Donțu, Știrile ProTV. Nu stați de vorbă cu noi?

George Simion: Păi, da, dar nu vedeți cum vă purtați? Nu se poartă așa.

Camelia Donțu: Deci, ne puteți oferi o declarație despre întâlnirile de astăzi?

George Simion: Sigur, am trimis un comunicat de presă, cum se face. Aveți un candidat pe care îl susțineți, e autist, săracu’!”.

George Simion, contrazis de Comisia Europeană: Nu s-a luat decizia suspendării fondurilor europene pentru România

George Simion, candidatul AUR la prezidențiale, a fost contrazis de Comisia Europeană la scurt timp după ce a transmis de la Bruxelles că României ar urma să i se suspende, chiar de luna viitoare, o parte din fondurile europene. Într-un răspuns transmis Digi24, CE susține că nu s-a luat nicio decizie în acest sens.

„Din vina guvernelor neserioase, EcoFin ne va stopa în iunie fondurile de la Uniunea Europeană. Azi concentrarea mea va fi pe reînceperea discuțiilor ca această decizie nedreaptă să nu se aplice”, a scris George Simion, pe Facebook.

Postarea sa a strâns rapid 25.000 de aprecieri, peste 6.000 de comentarii și a fost distribuită de aproape 3.000 de ori, multe persoane venind cu comentarii apreciative la adresa lui Simion. Cu toate acestea, informația oferită de președintele AUR se dovedește a fi un fake news.

La scurt timp după postarea lui Simion, Comisia Europeană a reacționat oficial printr-un mesaj scurt și tranșant prin care susține că nu s-a luat nicio decizie de sistare a fondurilor europene în cazul României.

Personalizate pentru tine