Guvernul Bolojan aprobă continuarea proiectelor prin PNRR: Trebuie finalizate anul viitor

Sursǎ foto: Shutterstock.com

Guvernul Bolojan aprobă continuarea proiectelor prin PNRR: Trebuie finalizate anul viitor

Cuprins Articol:

Guvernul aprobă, prin ordonanţă de urgenţă, instituirea unor măsuri în domeniul gestionării investiţiilor finanţate din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi din fonduri publice naţionale. Premierul Ilie Bolojan a declarat, în deschiderea ședinței de guvern, că speră ca proiectele aflate în derulare să fie finalizate până în a doua jumătate a anului viitor.

Cum se vor face investițiile cu bani din PNRR

Investiţiile din PNRR vor continua într-o manieră "planificată", astfel încât să primească finanţare proiectele care vor fi finalizate până la sfârşitul lunii august 2026, a afirmat premierul Ilie Bolojan.

El a avut, la Palatul Victoria, o nouă întâlnire de lucru cu reprezentanţii Asociaţiei Municipiilor din România, în contextul consultărilor asupra reformei administraţiei publice locale şi prioritizării proiectelor de investiţii din fonduri publice.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, în cadrul discuţiilor, au fost analizate propunerile primarilor de municipii şi au fost clarificate o serie de aspecte referitoare la măsurile de reformă administrativă, precum şi la proiectul de ordonanţă de urgenţă privind gestionarea investiţiilor finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Executivul aprobă în şedinţa de astăzi şi alocarea unei sume din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2025, pentru Rona de Sus, judeţul Maramureş.

Pe agenda şedinţei de Guvern figurează şi un proiect de hotărâre privind acordarea de ajutoare de urgenţă în bani persoanelor care se află în situaţii de necesitate cauzate de inundaţiile produse în judeţele Neamţ şi Suceava, în zilele de 27 şi 28 iulie.

Bolojan, discuții cu procurorul general despre pensionarea magistraților

Premierul Ilie Bolojan a avut astăzi, la Palatul Victoria, o întrevedere cu procurorul general al României, Alex Florenţa, cu care a discutat despre temele majore de reformă din sistemul judiciar, în special reforma pensiilor din magistratură inclusă în cel de-al doilea pachet de măsuri guvernamentale.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, printre aspectele analizate s-au aflat creşterea graduală a vârstei de pensionare, stabilirea unor perioade de tranziţie pentru implementarea modificărilor, precum şi ajustarea formulei de calcul a pensiilor.

"În cadrul întâlnirii au mai fost abordate teme privind necesitatea unui cadru predictibil de salarizare pentru magistraţi, îmbunătăţirea condiţiilor de desfăşurare a activităţii şi gestionarea volumului ridicat de dosare aflat pe rolul instanţelor şi parchetelor", se arată în comunicat.

Luni, premierul Ilie Bolojan a avut consultări cu reprezentanţii asociaţiilor de magistraţi: Asociaţia Magistraţilor din România, Uniunea Naţională a Judecătorilor din România, Asociaţia Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului, Asociaţia Procurorilor din România şi Asociaţia Forumului Judecătorilor din România.

Personalizate pentru tine