Intoarcere SURPRIZA: Ali Ergun Ergen a lasat Baneasa pentru Plaza si Bucuresti Mall

Ali Ergun Ergen, cel care in ultimii sase ani a fost responsabil cu dezvoltarea Proiectului Baneasa, s-a intors de curand la dezvoltatorul Anchor Grup, proprietarul centrelor comerciale Plaza Romania si Bucuresti Mall.

In varsta de 41 de ani, Ali Ergun Ergen este considerat unul din cei mai experimentati consultanti din piata de retail.

De origine turca, el a condus operatiunile Anchor din 1999 si pana in decembrie 2005, cand a parasit grupul Anchor pentru Proiectul Baneasa, dezvoltat de Gabriel Popoviciu in nordul Bucurestiului.

Dupa alti sase ani, Ergen a renuntat la conducerea Baneasa Shopping City si s-a intors la Anchor, unde s-a ocupat in trecut cu dezvoltarea si inaugurarea centrelor comerciale Bucuresti Mall (1999), primul mall deschis pe piata locala si Plaza Romania (2004).

"Activand pe piata de consultanta si strategie in real estate de peste 13 ani, relatia lui Ali Ergun Ergen cu Anchor Grup se concretizeaza in prezent, in mod firesc, in acordarea de consiliere pe o serie de proiecte in desfasurare”, au explicat oficialii Anchor pentru wall-street.ro.

La sfarsitul anului trecut, Baneasa Shopping City a anuntat ca Ali Ergun Ergen va fi inlocuit de Georgios Argentopulos, membru in Consiliului de Administratie al Baneasa Developments si fost manager in cadrul Romtelecom.

Baneasa Shopping City a fost inaugurat in 2008 si este parte integrata a Proiectului Baneasa, care mai include magazinele IKEA, Carrefour, Metro, Bricostore si Mobexpert. In 2010, Baneasa Development, compania care detine centrul comercial, a afisat venituri de circa 30 de milioane de euro.

Anchor Grup mai detine pe piata locala, pe langa Bucuresti Mall si Plaza Romania, cladirea de birouri Anchor Plaza, proiectul rezidential InCity Residences si proiectul de birouri Anchor Plaza Metropol, a carui constructie a fost oprita. Dezvoltatorul mai detine un mall si in Chisinau, denumit Shopping MallDova.

Despre autor

Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »



Setari Cookie-uri