27 Iunie 2012

Milionarul Sandor pariaza din nou pe birouri: Va bate recordul in Cluj?



Omul de afaceri Ovidiu Sandor, care a dezvoltat si, ulterior, vandut complexul City Business Centre din Timisoara, cel mai mare proiect de birouri din afara Capitalei, ar putea incepe o noua dezvoltare, de data aceasta in Cluj-Napoca, potrivit surselor Wall-Street.ro.

Ovidiu Sandor se afla in negocieri avansate cu dezvoltatorul Atrium Centers, controlat de Michael Israeli, pentru achizitia unei teren de aproape 2 hectare in Cluj-Napoca pe care intentioneaza sa dezvolte un proiect de birouri de peste 40.000 mp.

Terenul, care a apartinut fabricii Tricotaje Somesul, este amplasat pe bulevardul 21 Decembrie 1989 si a fost cumparat de catre Atrium Centers si Carpathian, prin intermediul firmei Glarstyle, in anul 2007 pentru suma de 14,3 milioane de euro. Pe acest teren, Atrium Centers planuia sa dezvolte un centru comercial, o cladire de birouri si un hotel, insa in primavara anului 2010, cand Carpathian a iesit din proiect, datoriile se ridicau la 8,5 milioane de euro.

Dintre toate planuri legate de terenul fabricii, doar birourile ar putea ramane “in picioare”, in contextul in care timisoareanul Ovidiu Sandor are in plan sa construiasca cel mai mare proiect de birouri din Cluj, compus din mai multe cladiri, spun sursele Wall-Street.ro. In prezent, pe piata din Cluj-Napoca exista doar doua cladiri de birouri de peste 10.000 mp, respectiv Sigma Business Center (14.000 mp inchiriabili) si Power Business Center (10.150 mp).

Contactat de Wall-Street.ro, Sandor a infirmat declaratiile, spunand ca nu dezvolta un proiect de birouri la Cluj. Omul de afaceri a negat, de asemenea, in toamna anului trecut vanzarea proiectului de birouri City Business Centre catre sud-africanii de la NEPI, insa a anuntat tranzactia trei luni mai tarziu.

In plus, Sandor a anuntat inca de la inceputul anului ca ia in calcul inceperea unui noi proiect imobiliar si a declarat recent ca preturile unor terenuri, precum cele din Cluj-Napoca, unde expira PUG-ul (Planul Urbanistic General), vor continua sa scada, ceea ce reprezinta un avantaj pentru viitoarele dezvoltari.

Avand in vedere ca NEPI a negociat in 2009, fara rezultat, preluarea Carpathian si tinand cont de relatia deja existenta dintre Ovidiu Sandor si fondul sud-african, nu este exclus ca proiectul de birouri de la Cluj sa fie dezvoltat in parteneriat cu NEPI. Dat fiind faptul ca NEPI este listat la Bursa de Valori Bucuresti, orice astfel de anunt trebuie comunicat investitorilor.

Sursa foto: Clubul Profesionistilor in Imobiliare



Citeste si