Sfarsitul anului a fost marcat de o crestere a increderii in fundamentele economice ale Romaniei, o perceptie pozitiva de tara care a marcat revenirea interesului si demararea unor importante tranzactii care se afla in faza avansata de negociere, spun oficialii Jones Lang LaSalle.
Instabilitatea politica ca urmare a suspendarii presedintelui din T3 2012, a crescut costul de finantare si a dus la oprirea activitatii investitionale in trimestrul respectiv, increderea investitorilor a revenit insa la final de an, cand apele politice s-au mai linistit.

Interesul investitorilor este concentrat pe produsele prime; investitiile cu produse secundare sau din zone non-centrale fiind foarte limitate.

„Anul 2013 va fi un an al examinarilor minutioase. Caracteristicile demografice ale Romaniei si conditiile atractive pentru companiile care activeaza in domeniul externalizarii de servicii au ramas neschimbate. Mai mult, piata ofera acum produse institutionale dezvoltate de companii cu prezenta regionala, un numar mic de proiecte in derulare iar chiriile s-au intors la valori sustenabile. Cu o competitie redusa intre fondurile de investitii pe piata romaneasca, acum este momentul perfect pentru a achizitiona, in mod strategic -pe baza unei evaluari atente a produselor imobiliare si a structurarii eficiente a tranzactiei - cele mai bune proiecte imobiliar”, spun oficialii JLL.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri