Regia Patrimoniului Protocolului de Stat a reusit sa vanda primul apartament din lotul celor peste 60 locuinte ofertate incepand cu primavara anului trecut, dar pentru care licitatiile au esuat in lipsa de ofertanti, si a cedat un apartament de 82 metri patrati din centrul Capitalei cu 154.132 euro.
Ultimul apartament vandut de regie dateaza din urma cu exact un an, in martie 2012, cand la pretul de pornire a fost cedata o locuinta cu trei camere de 92 metri patrati pe strada Bitolia, sector 1, Bucuresti, la pretul de pornire de 99.500 euro. Tot atunci a mai fost vanduta o mansarda cu doua camere de 63 metri patrati pe strada Alex. Phillipide, sector 2, cu 52.000 euro, reprezentand tot pretul de pornire.
Din acel moment si pana in prezent, Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) nu a mai reusit sa vanda vreun apartament, ci active de alta natura, si acelea foarte putine.

In luna martie a acestui an, la licitatia deschisa cu strigare pregatita pentru vanzarea a peste 20 de imobile, RA-APPS a reusit din nou sa vanda un apartament, de aceasta data in centrul Capitalei, pe strada Aviator Teodor Iliescu din sectorul 1 al Bucurestiului, in imediata apropiere de Calea Dorobanti si Calea Floreasca.

Pentru acest activ au fost cumparate doua dosare de prezentare a proprietatii, dar numai un singur ofertant a depus documentatia finala, conform informatiilor furnizate pentru Mediafax de catre regie.

Apartamentul dispune de o cota indiviza de teren de 113 metri patrati.

Incepand cu luna martie a anului trecut, RA-APPS a scos la licitatie, in diferite etape, peste 60 de apartamente, in zone centrale din Bucuresti si in Cluj-Napoca, si alte spatii comerciale si terenuri, dar nu a reusit sa vanda decat foarte putine active, printre care nu s-a mai aflat niciun apartament, in lipsa de cumparatori.

De-a lungul ultimului an, RA-APPS a reusit sa vanda complexul agrozootehnic Magurele (judetul Ilfov), cu teren arabil de 80.000 metri patrati (pentru 1,24 milioane euro) si trei terenuri aferente complexului, precum si doua spatii comerciale din centrul Capitalei, pe Bulevardul Nicolae Balcescu.

In luna iunie, regia a vandut cu cinci milioane euro o vila pe Soseaua Kiseleff din Capitala, cu teren de 2.700 metri patrati, unde isi avea sediul social firma de investitii imobiliare Steda Residence, detinuta de Gheorghe Stelian.

La finele anului trecut, pe fondul licitatiilor esuate in lipsa de oferte, Guvernul a revizuit in scadere drastica estimarea de venituri obtinute in 2012 din vanzarea imobilelor aflate in administrarea RA-APPS, de la 706 milioane lei la 296,2 milioane lei. Secretarul general al Guvernului, Ion Moraru, declara insa recent ca anul trecut au fost vandute imobile ale RA-APPS in valoare de doar 40 milioane lei si urmeaza sa continue aceasta operatiune, aratand ca vanzarea a fost cu totul nesemnificativa fata de obiectivele propuse.

El a aratat ca acest lucru a fost cauzat de un ritm nesustinut al RA-APPS pentru a proceda la vanzare, dar si de faptul ca evaluarea imobilelor s-a facut la valori extraordinare, mai mari decat pretul pietei, iar imobilele au fost neatractive.

Lista imobilelor pe care regie le scoate la vanzare a fost aprobata de Executiv la finele anului 2011, dar primele imobile ofertate nu au inclus nici pana in prezent active valoroase precum Clubul Floreasca, hotelurile Triumf si Mara, autoritatile precizand ca acestea urmeaza sa fie scoase la vanzare "ulterior".

Regia Protocolului de Stat detine aproximativ 650 locuinte de protocol si de serviciu, peste 75 de vile si mai mult de 250 hectare teren, mostenite de la fosta gospodarie de stat a PCR si ocupate de actuali sau fosti demnitari, ori chiar de rudele acestora.

Acestora li se adauga zeci de spatii comerciale, ferme si unitati turistice, dintre care hotelul Triumf din Bucuresti, hotelul Mara din Sinaia, Clubul Floreasca, complexul Scrovistea, complexul Palat Snagov sunt printre cele mai valoroase.

Miercuri, Guvernul a modificat regimul si conditiile de ocupare a imobilelor aflate in administrarea regiei si a decis ca in patrimoniul statului nu va mai fi pastrata nicio vila, cu exceptia celor de protocol de la Neptun, Sinaia, Scrovistea si Covasna, destinate presedintelui, prim-ministrului, liderilor Parlamentului si invitatilor straini.

Pentru cazarea demnitarilor, RA-APPS va pastra un singur bloc, de pe strada Mihai Eminescu din Bucuresti, cu 65 de apartamente rezervate ministrilor si secretarilor de stat. Ministrii vor parasi locuinta in 15 zile de la terminarea mandatului, iar secretarii de stat vor putea ocupa apartamentul pentru maximum trei luni de la momentul in care vin in Bucuresti. Premierul a aratat in acelasi timp ca in bugetele ministerelor sunt bugetate alocatii lunare de 1.500 lei pentru chiria secretarilor de stat.

Restul activelor, cu exceptia sediilor de ambasade, vor fi scoase la vanzare, iar locuintele cu caracter social vor fi transferate primariei.

Consultanti imobiliari au declarat ca infiintarea unui fond imobiliar listat la bursa pentru administrarea activelor RA-APPS sau transferul acestor servicii catre firme private sunt alternative la vanzarea individuala a proprietatilor, care ar asigura o transparenta sporita si un profit mai bun pentru stat.

Ei au aratat ca vanzarea activelor RA-APPS in conditiile actuale ale pietei nu este cea mai buna solutie.

Infiintarea fondului de investitii ar trebui insa precedata de o curatare a portofoliului, astfel incat sa fie pastrate doar activele performante, care sa atraga investitori.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri