Immofinanz a incheiat contracte noi de inchiriere in cladirile de birouri North Center si Iride Business Park.


Gradul de ocupare al celor doua cladiri a urcat la 72% pentru North Center si la 91% pentru Iride Business Park.

Contractele au fost semnate cu Adrem Invest si CBN International Europe pentru North Center si Veolia Water Solutions & Technologies Romania si Acvatot pentru Iride Business Park.

„Ca urmare a acestor tranzactii, North Center a devenit cladirea de birouri cu cel mai mare grad de ocupare din zona Pipera Nord, in vreme ce Iride Business Park se aliniaza obiectivului nostru de a avea un grad minim de ocupare de cel putin 90%”, a spus Eduard Zehetner, CEO al Immofinanz Group.

North Center este si un proiect mai mic, comparativ cu altele din zona, avand pana in 10.000 mp inchiriabili.

Adrem Invest, un jucator cunoscut la nivel mondial in furnizarea de instalatii pentru metalurgia secundara a otelului, lider pe piata locala de automatizari industriale si SCADA (sistem pentru controlul industrial), a inchiriat in cladirea de birouri North Center o suprafata de 527 mp de spatii de birouri. Contractul a fost semnat pentru o perioada de trei ani.

CBN International Europe, membru al grupului CBN, lider international in furnizarea sistemelor de emitere si validare a documentelor de identitate si-a extins suprafata de birouri, ocupand etajul 2 al cladirii North Center. Compania se afla in portofoliul de chiriasi al Immofinanz din 2007, iar prezentul contract include aproximativ 1.400 mp echivalentul a 15% din North Center. Angajatii companiilor din North Center beneficiaza de transport gratuit de la statia de metrou Pipera. Proprietatea de clasa A ofera atat acces rapid la noul pasaj Pipera, cat si posibilitatea extinderii.

Veolia Water Solutions & Technologies Romania, companie specializata in proiectarea si realizarea statiilor de tratare si epurare a apelor a inchiriat in Iride Business Park o suprafata de birouri de 1.100 mp pentru o perioada de cinci ani.

Acvatot, un jucator important in proiectarea, realizarea si reabilitarea retelelor si lucrarilor din domeniile apa, canalizare si gaz, a semnat un contract pentru o suprafata de birouri de peste 1.000 mp in Iride Business Park pentru o perioada de cinci ani. Iride Business Park este cel mai mare parc de afaceri din Bucuresti cu o suprafata de 93.000 mp. Iride Business Park are acces usor la metrou si ofera spre inchiriat spatii de birouri, de depozitare si pentru retail.

In total, grupul detine noua proprietati in sectorul cladirilor de birouri, cu o suprafata inchiriabila totala de 206.185 mp o valoare de aproximativ 351,2 milioane de euro si o rata de ocupare de mai mult de 88% in Romania, la 31 ianuarie 2013.

Retail jobs
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri