New Europe Property Investments (NEPI) sustine ca a actionat respectand legislatia in cazul achizitiei creantei parcului comercial Sibiu Shopping si ca nu a primit nicio informare oficiala privind actiunile impotriva sa din partea Argo Real Estate, proprietarul proiectului.

"Compania a luat act de anuntul lansat prin Regulatory News Service al Bursei de Valori din Londra in data de 9 iulie 2013, de catre Argo Real Estate Opportunities Fund Limited, o companie listata pe Piata de Investitii Alternative (AIM) a Bursei de Valori din Londra, cu o capitalizare de piata de 10 milioane de lire sterline, cu privire la inceperea procedurilor legale impotriva NEPI si Volksbank, in ceea ce priveste Sibiu Shopping City. NEPI nu a primit nicio informare oficiala cu privire la aceste proceduri legale anuntate de Argo Real Estate", se arata intr-un comunicat al NEPI transmis Bursei de Valori Bucuresti, citat de Mediafax.

NEPI a hotarat sa achizitioneze drepturile care decurg din contractele de finantare, pentru o parte din imprumutul in legatura cu Sibiu Shopping City, tranzactie conditionata de redactarea documentelor, rezultatele procesului de due diligence si alte aprobari.

"Consiliul de Administratie este de parere ca NEPI a actionat in mod legal in ceea ce priveste achizitionarea datoriei din Sibiu", mai spune sursa citata.

Argo Real Estate a anuntat la inceputul acestei saptamani ca a chemat in judecata fondul sud-african NEPI si banca austriaca Volksbank AG, in legatura cu preluarea, de catre concurentul NEPI, a unei creante rezultate din contractele de finantare pentru parcul comercial Sibiu Shopping City.

NEPI si Argo sunt competitori in Romania, iar Volksbank, prin vehiculul Investkredit, este unul dintre creditorii Sibiu Shopping City (SSC).

Astfel, Argo Real Estate reclama utilizarea si diseminarea in mod ilegal a unor informatii confidentiale privind centrul comercial, propagarea in spatiul public a unor declaratii referitoare la SSC care au provocat pagube, si concurenta neloiala rezultata din situatia parcului de la Sibiu, se arata intr-un comunicat publicat de Argo pe platforma bursei de la Londra.

Argo are de rambursat pana in luna noiembrie un imprumut de aproape 60 milioane de euro catre KBC Bank, negocierile privind refinantarea fiind in derulare, potrivit raportului companiei pentru primele sase luni ale anului fiscal 2012-2013, incheiate la 31 martie.

Totodata, fondul britanic ar mai avea de restituit un credit de 25,4 milioane euro de la KBC, Investkredit (parte a grupului Volksbank) si Marfin/Laiki, scadent in 2016. Argo nu a platit o rata de 1 milion de euro scadenta in luna martie, astfel ca in luna aprilie a intrat in default. In raport se arata ca suma restanta a fost achitata intre timp, pentru a ameliora situatia de default.

Valoarea de piata a Sibiu Shopping City era de 111,9 milioane euro la finele lunii martie, fata de 115,1 milioane euro la sfarsitul lunii septembrie, potrivit raportului Argo.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri