Compania de investitii Secure Property Development & Investment a preluat un parc logistic de langa Bucuresti, detinut de compania Pheonix Real Estate din Grecia, care genereaza anual venituri de 1,3 milioane de euro si este inchiriat in proportie de 60% de compania Nestle.

"Secure Property Development & Investment, companie de investitii focusata pe Europa de Sud-Est, a ajuns luni la un acord privind achizitia parcului logistic Innovations din Bucuresti, de la Myrian Nes Ltd si Theandrion Estates Ltd. Tranzactia este prima pe care compania o realizeaza in afara Ucrainei si marcheaza debutul strategiei Secure de a crestere si diversificare a portofoliului in Europa de Sud-Est", se arata intr-un comunicat al companiei.
Valoarea tranzactiei nu a fost facuta publica, dar potrivit estimarilor agentiei Mediafax aceasta ar putea fi cuprinsa intre 10 si 13 milioane de euro.
Myrian Nes Ltd si Theandrion Estates, inregistrate in Cipru, sunt vehicule de investitii ale companiei Pheonix Real Estate din Grecia, care detine mai multe parcuri logistice si industriale in Romania. Compania a vandut in urma cu mai multi ani doua parcuri industriale in Domnesti si langa autostrada Bucuresti-Pitesti.
Parcul Innovations, situat in localitatea Clinceni, langa Bucuresti are un suprafata inchiriabila de 17.000 metri patrati, integral ocupata. Principalul chirias este compania Nestle, care ocupa peste 60% din spatiu, restul suprafetei fiind inchiriata de companii locale.
"Acesta achizitie va duce la cresterea veniturilor operationale anuale ale companiei cu peste 60%", se mentioneaza in comunicat.
Reprezentantii companiei explica achizitia de pe piata locala prin faptul ca Romania, cea mai mare piata din Europa de Sud- Est, a inregistrat o performanta economica buna in ultimele trimestre, rata somajului este in jur de 4% in Bucuresti, iar fundamentele de crestere substantiala sunt cele mai bune din regiune.
De asemenea, sectorul logistic este considerat printre activele cu cea mai mare crestere in urmatorii ani, in special pe fondul revenirii economiei.
Secure Property Development & Investment este inregistrata in Cipru si a fost infiintata in anul 2005 avand ca focus principal Ucraina, unde detine un parc industrial si mai multe terenuri pentru dezvoltare.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Imobiliare si constructii »



Citeste si
Secure Property a cumparat magazinul Praktiker Craiova