Numărul locuinţelor date în folosinţă în primul trimestru al anului în curs s-a ridicat la 14.302, cu 617 mai puţine faţă de perioada corespunzătoare din 2020, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS), citate de Agerpres.

Pe medii de rezidenţă, în trimestrul I 2021, cele mai multe locuinţe au fost construite în mediul urban (60,7%).

Repartiţia pe fonduri de finanţare a locuinţelor terminate relevă faptul că, în trimestrul I 2021, faţă de trimestrul I 2020, numărul locuinţelor terminate a scăzut din fondurile private cu 707 locuinţe, dar a crescut din fondurile publice cu 90 locuinţe.

Distribuţia în profil regional în trimestrul I 2021, faţă de trimestrul I 2020, evidenţiază o scădere a numărului locuinţelor terminate în următoarele regiuni de dezvoltare: Centru (-604 locuinţe), Sud-Est (-596), Nord-Vest (-470) şi Bucureşti-Ilfov (-17). Creşteri s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Vest (+622 locuinţe), Nord-Est (+258), Sud-Muntenia (+157) şi Sud-Vest Oltenia (+33).

INS precizează că locuinţele terminate sunt locuinţele ridicate în cursul perioadei de referinţă, ale căror elemente, inclusiv fundaţia, s-au construit pentru prima dată şi la care s-au finalizat toate lucrările prevăzute în documentaţia tehnică şi au fost recepţionate de beneficiar.

Retail jobs

Sursa foto: Shutterstock
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri