Piața hotelieră din România și-ar putea reveni până în 2024, în condițiile în care restricțiile de călătorie vor fi eliminate, iar un număr semnificativ de unități de cazare urmează să fie inaugurate până la finele lui 2023.

”Piata hotelieră a fost, fără nicio îndoială, una dintre cele mai afectate de pandemia COVID-19 și se așteaptă să-și revină în totalitate, în acest context, până în anul 2024. În România, rata ocupării nete în 2020 a fost cu 11.3% mai mică, decât în 2019”, se arată într-un comunicat remis redacției de către compania de consultanță imobiliară Crosspoint Real Estate.

Deși segmentul hotelier a fost cel mai afectat de măsurile restrictive impuse de criza sanitară, foarte puține proiecte au fost anulate. Întârzieri și amânări în livrările de hoteluri noi au fost, desigur, consemnate, însă dezvoltatorii și operatorii au o perspectivă optimistă asupra viitorului.

Pentru 2021-2023, 17 hoteluri noi cu - peste 2.000 de camere - sunt așteptate să fie livrate în România, aproape jumătate dintre acestea fiind situate în Capitală.

„Mai mult, noul stoc cuprinde, în mare parte, hoteluri de 4 și 5 stele. Noile livrări includ reconversia și renovarea clădirilor istorice, precum reconversia clădirii Marmorosch Blank Bank într-un hotel de lux de 5 * (Autograph Hotel by Marriott) și renovarea completă a Athenee Palace Hilton și Corinthia Grand Hotel du Boulevard - toate situate în centrul Bucureștiului. ”, declară, în comunicatul citat, Ilinca Timofte, Research Analyst, Crosspoint Real Estate.

Retail jobs

Industria hotelieră are o contribuție scăzută la PIB

Așa cum era de așteptat, 2020 a înregistrat o scădere a cifrelor din piața hotelieră, atât în ceea ce privește oferta (-17% comparativ cu anul precedent), cât și ocuparea (-11,3%). Având în vedere că în România industria turismului are o contribuție relativ scăzută la PIB (aproximativ 5% în 2010-2019, comparativ cu media UE de 9,9%), impactul economic al declinului său brusc a fost mai puțin evident. Cu toate acestea, presiunea s-a reflectat si în salariile medii nete pentru industrii precum ospitalitatea și transportul aerian, care au înregistrat o scădere a salariului mediu de 12,9%, respectiv 28,38%. În plus, în ciuda eforturilor de a-și păstra angajații, închiderea hotelurilor și restaurantelor a condus la un număr semnificativ de disponibilizări în industria ospitalității. Conform datelor INS, peste 200.000 de persoane (3% din totalul populației active) erau angajați în industrie în 2018 și 2019. În 2020, numărul angajaților a scăzut la 150.000.

În plus, restricționarea călătoriilor de afaceri, pe tot parcursul anului, a avut un impact puternic asupra hotelurilor situate în București și în marile orașe, deoarece acestea reprezentau principalul motor al cererii de cazare în interiorul orașului. În general, rata netă de ocupare a scăzut la 22.9% în 2020, de la 34.2% în 2019.

Potrivit HVS, pe baza evenimentelor anterioare care au avut un impact major asupra industriei hoteliere, cum ar fi atacurile din 11 septembrie 2001 și criza financiară globală din 2009, revenirea completă a pieței a durat aproximativ șase ani, atât din punct de vedere al rata zilnică medie și ocupare. Într-un sondaj recent, proprietarii de hoteluri se așteaptă la o recuperare completă a pieței până în 2024.

Închirierea imobilelor în regim hotelier a căzut o dată cu piața hotelieră

În ceea ce privește piața de închiriere pe termen scurt din București, aceasta a avut o scădere similară cu cea a pieței hoteliere. În timp ce reglementările privind proprietățile de acest tip au fost mult mai permisive decât cele din piața hotelieră, scăderea cererii a condus la decizia unor proprietari de a-și scoate proprietățile de pe piața de închiriere pe termen scurt și de a le închiria ca și cazare pe termen lung.

Citeste si:
Un nou proiect rezidențial de 500 de apartamente va fi dezvoltat în...
Un nou proiect rezidențial de...

„Acest lucru a dus la un număr mai mic de proprietăți disponibile. Un număr de 651 de proprietăți au fost listate pe airdna.com și vrbo.com în București în 2020, în acest sistem de închiriere. În ceea ce privește cererea, în timp în 2019 au fost rezervate 449.403 nopți,, numărul de nopți rezervate în 2020 a fost cu 51% mai mic.”, completează Timofte

Sursa foto: Shutterstock
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Adrian Ungureanu
Venit în Capitală în 2007, ca orice copil de provincie cu tolba plină de vise, primul fiind acela de a deveni comentator sportiv - următorul Cristian Țopescu - Adrian a ales să-și înceapă cariera de jurnalist scriind în presă. Deși era abia în al doilea an la Facultatea de Jurnalism , Adrian și-a găsit un loc de muncă la ziarul ” Curierul Național ”. A realizat abia la interviul de angajare că nu mai există departament de sport la ziar, dar asta...

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri