Valoarea totală a tranzacțiilor cu active imobiliare comerciale din România s-a ridicat la 298 de milioane de euro în prima jumătate a anului 2021, în scădere cu 23% față de perioada similară a anului precedent, piața fiind susținută în primul rând de revenirea apetitului investitorilor austrieci pentru imobile de birouri, conform raportului Romania Investment Marketbeat, lansat de compania de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

Astfel, cele mai importante trei tranzacții din primul semestru au fost parafate de investitori din Austria care s-au extins pe piața birourilor din București prin achiziția imobilelor Campus 6.2 & 6.3 (S Immo), The Light One (Uniqa RE) și Bucharest Financial Plaza (Immofinanz). Cele trei tranzacții, cu o valoare cumulată de circa 189 de milioane de euro, reprezintă o cotă de 63% din volumul tranzacționat în prima jumătate a anului.

Următoarea clasă de active în preferințele investitorilor o reprezintă spațiile industriale și logistice, sector în care CTP și Globalworth și-au extins portofoliile prin achiziția unor clădiri din vestul țării, în timp ce grupul suedez Oresa Ventures a achiziționat proiectul Solo Parc, cel mai mare parc logistic din Iași. Per total, segmentul industrial și logistic a atras 24% din capital.

În ceea ce privește sectorul hotelier, acesta a consemnat două tranzacții în București cu o valoare cumulată de circa 21 mil. euro (7%), cea mai importantă fiind vânzarea hotelului Ramada Majestic de pe Calea Victoriei care a atras un nou investitor pe piața locală, și anume compania elvețiană Visionapartments. Sectorul de retail a fost cel mai puțin activ în prima jumătate a anului, fiind tranzacționate doar spații comerciale individuale. Per total, în primul semestru au fost tranzacționate 24 de proprietăți generatoare de venituri cu o valoare medie de 12 milioane de euro.

Mihnea Șerbănescu, General Manager, Cushman & Wakefield Echinox: “Nivelul de lichiditate al pieței s-a menținut la cote ridicate în cele mai dificile etape ale pandemiei de pe parcursul anului 2020 și a rămas la un nivel sănătos și în prima jumătate a anului 2021, în condițiile în care România continuă să ofere printre cele mai atractive randamente din regiune. Privind în perspectivă, ne așteptăm ca nivelul randamentelor pentru proprietăți standard să rămână stabile în perioada următoare, dar preconizăm o compresie pentru activele premium situate în zone de referință, proprietăți care atrag o paletă mai extinsă de potențiali cumpărători.”

Cushman & Wakefield Echinox este o companie de consultanţă imobiliară de top pe piaţa locală, activând ȋn toate segmentele pieţei imobiliare. Departamentul de Capital Markets al companiei a fost implicat în ultimii cinci ani în tranzacții cu o valoare cumulată de peste 600 de milioane de euro.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri