Piața de terenuri din România este una dintre cele mai active din industria de real estate, lucru confirmat de creșterea de prețuri de aproximativ 10% înregistrată în prima parte a anului, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, iar până la final de an, pentru aceleași prețuri, se așteaptă un avans de încă 10%, spune reprezentanții companiei de consultanță imobiliare Crosspoint Real Estate.

Atenția dezvoltatorilor este din ce în ce mai mare asupra terenurilor care dețin parametri urbanistici clari și pot fi previzibile în obținerea autorizatiei de constructie. Timpul estimat corect și alocarea resurselor într-un business de dezvoltare imobiliară sunt capitale.

Riscul de a achiziționa un teren pe care nu-l poți dezvolta într-un timp clar definit nu poate fi asumat decât de o mică parte a investitorilor speculativi, iar din experienta noastră, observăm că acestia sunt din ce în ce mai rari”, a declarat, într-un comunicat remis redacției, Cătălin Gavrilă, Associate Director, Land Development Crosspoint Real Estate.

Compania Crosspoint Real Estate a intermediat, în prima jumătate a anului, un număr de cinci tranzactii cu terenuri în valoare de 37 milioane de euro si estimează ca până la finalul anului 2021 să mai tranzacționeze terenuri în valoare de peste 40 milioane de euro.

“Am realizat tranzacțiile atât în orașe regionale, cât și în diferite zone din București. Cele mai căutate zone din Capitală sunt cele cu acces facil la mijloacele de transport (în special metrou), cât și la infrastructura socială (școli, centre comerciale, parcuri etc). Bucurestiul este un oraș care suferă din punct de vedere al infrastructurii, asa că aici primează foarte mult în decizia de achiziție a clientilor vechea “lege” a imobiliarelor: location, location, location”, spune Ionut Stan, Associate Director, Land Development Crosspoint Real Estate.

Citeste si:
Tranzacție cu terenuri în Cotroceni - Va apărea un nou ansamblu...
Tranzacție importantă cu...

Capitala va avea stocuri de teren limitate

Prețurile terenurilor au cunoscut un trend pozitiv în prima parte a anului, raportată la anul trecut, cu o creștere de circa 10%.

“Primele șase luni ale anului trecut au fost o excepție, care se întamplă o dată la câteva zeci de ani, așa că nu poate fi foarte relevantă o comparație strict pe evoluția cifrelor. Ce este clar însă, este faptul că 2021 este un an în care cererea pentru terenuri este în continuă creștere - alimentată atât de evoluția ratei inflației, dar mai ales de presiunea asupra stocului limitat de terenuri cu parametri definitorii, care pot fi dezvoltate într-un timp asumat”, mai spune Ionuț Stan.

A doua jumătate a anului va mai aduce o altă sporire a prețurilor terenurilor, de încă 10%.

Până la finalul anului ne așteptăm la o creștere a prețurilor terenurilor de aproximatix 10%. De menționat este faptul că întotdeauna estimările noastre și cifrele indicate se referă la valorile tranzacționate și nu la valorile solicitate de către proprietari atunci când aceștia își listează terenurile pe canalele de promovare. Media pieței este dată de întâlnirea între cerere și ofertă, concluzionată printr-o tranzacție realizată”, detaliază Gavrilă.

Citeste si:
Piata rezidentiala, la raport: tot ce trebuie sa stii in acest moment
Piata rezidentiala, in 2017:...

Tendințele unui an fără precendent cum a fost 2020 au fost diverse pe nișa terenurilor, în top fiind faptul că stocul de terenuri ușor autorizabile va deveni din ce în ce mai limitat în București, însă acesta rămâne cel mai căutat.

“Un alt trend observat de noi este cel al cumpărătorilor de case. Pandemia a schimbat modul de gândire al clientului tipic, client care, în perioada aceasta, explorează mai atent varianta unei case, în detrimentul unui apartament situat cât mai aproape de birou. Tinand cont, însă, de problemele cu traficul întampinate în București, este de văzut dacă acest trend se va menține sau nu și în anii următori. Evoluția infrastructurii trebuie să țină pasul cu noua tendință pentru a-l transforma într-un fapt cert”, a mai spus Stan.

Sursa foto: Shutterstock

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Adrian Ungureanu
Venit în Capitală în 2007, ca orice copil de provincie cu tolba plină de vise, primul fiind acela de a deveni comentator sportiv - următorul Cristian Țopescu - Adrian a ales să-și înceapă cariera de jurnalist scriind în presă. Deși era abia în al doilea an la Facultatea de Jurnalism , Adrian și-a găsit un loc de muncă la ziarul ” Curierul Național ”. A realizat abia la interviul de angajare că nu mai există departament de sport la ziar, dar asta...

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri