Impact Developer & Contractor (IMP) a publicat planul său de dezvoltare pe termen mediu pe site-ul impactsa.ro, ca parte a bunelor practici de guvernanță corporativă, transparență, responsabilitate și comunicare cu investitorii.

Compania țintește dezvoltarea a 1,25 milioane mp, respectiv peste 10.000 de locuințe din segmentul mediu - accesibil, cu o valoare de piață estimată la 1,4 miliarde de euro fără TVA, pâna în 2027, se arată într-un comunicat remis redacției.

Planul de dezvoltare al companiei pentru următorii 6 ani include finalizarea proiectelor în curs de execuție și demararea a 8 proiecte noi, în principal pe terenurile existente actualmente în portofoliu. În linie cu dezvoltările anterioare, noile proiecte rezidențiale vor fi dezvoltate pe suprafețe mari de teren, în locații remarcabile, cu vecinătăți verzi, construite la standarde nZEB și BREEAM Excellent, folosind principii sustenabile și tehnologii durabile, respectiv utilizând surse alternative de energie, soluții ”smart city”, soluții de mobilitate electrică. Proiectele vor oferi servicii de primă necesitate integrate în cadrul centrelor comunitare, inclusiv servicii digitalizate de management al proprietății.

Planul de dezvoltare pentru următorii ani este focusat pe construcția de locuințe la un preț accesibil, care integrează elemente ce favorizează atât un stil de viață sănătos în zone verzi, cât și o viață socială și culturală activă pentru membrii comunităților.

Compania caută soluții de finanțare multiple

Pentru a susține planul de dezvoltare pe termen mediu, compania intenționează să utilizeze mai multe instrumente de finanțare, precum emiterea de acțiuni noi, emiterea de obligațiuni corporative verzi listate și credite bancare. În această direcție, recent, acționarii companiei au delegat și autorizat Consiliul de Administrație să majoreze capitalul social în decurs de un an, prin una sau mai multe emisiuni de acțiuni ordinare, cu o valoare nominală de până la 193.750.000 lei, care la valoarea de piață de la data de 31 august 2021, ar putea aduce un capital suplimentar de peste 100 milioane de euro.

”Suntem încrezători că ne vom atinge obiectivele pe termen mediu, dispunând de portofoliu solid de terenuri, know-how, potențial de finanțare și echipă de profesioniști. Suntem motivați de reușitele obținute până acum și de încrederea acordată de către investitori, care ne-au ajutat să depășim de curând borna de 1 miliard de lei capitalizare bursieră. Suntem pregătiți să ducem compania într-o etapă de dezvoltare accelerată.”, a declarat Constantin Sebeșanu, CEO al Impact Developer & Contractor.

Impact a demarat deja expansiunea la nivel național, urmând ca până la finalul anului să activeze dezvoltarea a peste 2.707 unități locative în București, Constanța și Iași.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri