Piața imobiliară a crescut puternic în ultimii ani, iar numărul agențiilor de profil din România a înregistrat o creștere consistentă, semn că piața a fost atractivă, în timp ce marile agenții, prezente de mai mulți ani pe piață au continuat să-și majoreze cifrele de afaceri în 2021.

Potrivit unei analize realizate de către cei de la Blitz, agenție imobiliară din Cluj-Napoca, numărul agențiilor din România a crescut cu peste 20% în ultimii 4 ani la nivel național, ajungând la 18.653 de companii, conform datelor de la Oficiul Național al Registrului Comerțului, .

Primele 75 de companii cu activitate imobiliară din România, cu o cifră de vânzări mai mare de 2 milioane de lei, au înregistrat în anul 2021 o cifră totală de afaceri de 518.921.402 lei (aprox. 105,044 mil. euro), iar profiturile realizate de acestea au fost de 134.370.707 lei (aprox. 27,145 mil. euro), potrivit bilanțurilor publicate de către Ministerul Finanțelor.

Printre serviciile prestate de aceste companii se numără activitățile de intermediere imobiliară, dar și construcții, consultanță în investiții, leasing și brokeraj, comercializare de materiale de construcții, constructii civile, industriale, social-culturale, dezvoltări și modernizări de drumuri, străzi și platforme, etc.

Care sunt cele mai profitabile agenții imobiliare din România

Top 10 cele mai mari agenții imobiliare din România, incluzând toate segmentele pieței de profil - rezidențial, office, retail, industrial, logistic și terenuri, a înregistrat o cifră de afaceri cumulată în 2021 de circa 234,75 milioane de lei. Ceea ce înseamnă că doar aceste 10 companii au afaceri aproape la fel de mari cât toate următoare 65 de companii

Printre agențiile cu cele mai mari vânzări și creșteri în 2021, primele 10 au fost:

  1. CBRE REAL ESTATE CONSULTANCY SRL (București) - 58.129.487 lei (+ 5,78% față de cifra de afaceri din 2020)
  2. SVN ROMANIA REAL ESTATE ADVISORS S.R.L. (Bucuresti) - 38.151.311
  3. SUDREZIDENTIAL REAL ESTATE SRL (Ilfov) - 32.008.866 Lei (+98,46% față de cifra de afaceri din 2020)
  4. ECHINOX PROPERTY SERVICES SRL (București) - 31.71.061 lei (89,83% creștere față de 2020)
  5. BLITZ NETWORK S.A. (Cluj) - 22.553.124 lei (122,73% creștere față de 2020)
  6. SI. MO. IMOBILIARE S.R.L. (București) - 21.614.464 lei (1.936,39% mai mult față de 2020)
  7. ELES IMOBILIARE SRL (Bihor) - 14.961.027 lei (cifră netă pe 2020 – 0)
  8. CASTA IMOBILIARE S.R.L. (Mureș) - 13.767.024 (creștere față de 2020 - 5.977,78%)
  9. COMMERCIAL PROPERTY SERVICES SRL (București) - 11.861.269 Lei (+148.73%)
  10. DUVENBECK IMOBILIARE S.R.L. (Brașov) - 11.381.825 Lei (+15.80%)

Potrivit celor de la Blitz, topul a fost alcătuit pe baza cifrei de afaceri nete în 2021 a firmelor care au cod CAEN 6831 (cod de activitate a agențiilor imobiliare).

”Această creștere s-a datorat extinderii la nivel național de la 3 birouri locale la 7 birouri și 8 francize regionale numai în 2021. Astfel, cifra de vânzări a companiei a crescut cu 122,73%, mai mult decât dublă față de anul precedent”, a explicat, într-un comunicat remis redacției, Cătălin Priscorniță, CEO și fondator Blitz.

În ansamblu, majoritatea companiilor din top 10 au reușit în 2021 cel puțin să-și dubleze cifra de afaceri, unele dintra acestea reușind creșteri cu mult mai mari. Deși a fost încă pandemie, imobiliarele au rămas atractive, iar firmele cu vechime pe piață au reușit să atragă categorii noi de clienți și să-și crească afacerile.

Majoritatea agențiilor imobiliare au mai puțin de 10 angajați

Printre companiile analizate o singură companie are peste 100 de angajați, 10 companii au între 10 și 100 de angajați, restul companiilor având sub 10 angajați.

”În condițiile în care majoritatea companiilor imobiliare preferă relațiile de colaborare cu agenții săi, numărul angajaților arată, de fapt, cât personal de sprijin au aceste companii și cât de dezvoltate sunt sistemele și procedurile lor interne”, spune Cătălin Priscorniță, CEO și fondator Blitz

Cele mai multe agenții sunt concentrate în București

Ca repartizare geografică, cele mai multe agenții din top sunt concentrate în București. Din cele 75 de companii mari cu activitate în imobiliare analizate, 37 și-au desfășurat activitatea în București, 11 în Ilfov, 5 în Cluj, 5 în Timiș, 3 în Brașov, 2 în Arad, 2 în Bihor, 2 în Iași, și câte 1 în alte regiuni și orașe.

Capitala rămâne, așadar, polul activității imobiliare, aceasta fiind și cea mai mare piață imobiliară cu cele mai multe tranzacții lună de lună. Și în județele dezvoltate se înregistrează o activitate imobiliară importantă și o prezență a agențiilor imobiliare mai ridicată.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri