12 Septembrie 2022

Nicușor Dan ar vrea să demoleze un bloc din Capitală: Locatarii să fie despăgubiți de primărie



Nicușor Dan, primarul general al Bucureștiului, cere ca un bloc din Sectorul 5 să fie demolat, iar despăgubirile să fie acoperite de primăria de sector, pentru că instituția a acordat autorizația de construire pentru un imobil care nu respecta toate normele legale.

Este vorba despre un bloc în care locuiesc 90 de familii, care sunt afectate de 1 an și jumătate de faptul că au rămas fără electricitate, iar racordarea înapoi la rețea este imposibilă, deoarece imobilul nu primește certificatul de urbanism de la Primăria Generală a Capitalei.

Acea clădire trebuie demolată, în opinia mea, pentru că acolo dacă izbucnește un incendiu e foarte greu de intervenit. În opinia mea, singura soluție este desființarea ei pe cheltuiala şi cu despăgubirea locatarilor de către emitent, de Primăria Sectorului 5”, a declarat Nicușor Dan, într-un interviu pentru TVR.

Blocul a fost construit în anul 2012, neavând formele legale necesare. În el s-au mutat 90 de familii, iar timp de 9 ani a fost legat la contorul unei garsoniere din altă clădire. Furnizorul de electricitate a depistat racordul ilegal și a decis să taie alimentarea blocului prin instalația periculoasă.

Proprietarii nu pot încheia un acord cu furnizorii de electricitate deoarece au nevoie de toate actele necesare pentru un racord, deoarece le lipsește certificatul de urbanism, pe care primarul Nicușor Dan nu vrea să-l emită din cauza problemelor pe care imobilul le are în ceea ce privește documentația legală, dar și temerile legate de siguranța locatarilor.

În prezent, circa 20 de apartamente din cele 90 își asigură un minimum necesar de electricitate folosindu-se de un generator electric. Alți locatari au generatoare mai mici sau panouri fotovoltaice pe balcoane, care de cele mai multe ori nu fac față.

Situația îi dă bătăi de cap lui Nicușor Dan care a fost amendat de 3 ori de Inspectoratul de Stat în Construcții pentru că nu eliberează certificatul de urbanism.

Citește și: Ciucu: Inspectoratul de Stat pentru Construcții mi-a ars două amenzi pentru că nu am prelungit două certificate de urbanism

Alexandru Pânișoară, preşedinte, Asociaţia pentru Dreptul Urbanismului, a declarat pentru TVR, că imobilul nu ar trebui demolat, chiar dacă emiterea autorizației de construire a fost emisă în condiții neconforme.

"Nu se poate pune problema de desființare a acestui imobil. El este legal, are autorizație de construire. Într-adevăr, nu a fost în totalitate respectată la momentul respectiv, dar așa a fost intabulat și pe cale de consecință a devenit legal", a spus Pânișoară.

Specialiștii în administrație publică sunt de părere că vina este atât a autorităților, care ar fi trebuit să nu permită construcția imobilului, cât și a proprietarilor, care, bucurându-se că fac un chilipir, au știut la ce se înhamă. Locuințele au fost cumpărate cu prețuri cuprinse între 20.000 și 30.000 de euro.



Citeste si