5 Iulie 2023

GALERIE FOTO | Un nou proiect imobiliar exclusivist pe malul Lacului Tei - investiție de 30 mil. euro



Dezvoltatorul imobiliare Comnord Development va începe în această toamnă construcția unui nou proiect imobiliar în Capitală, pe malul Lacului Tei, pe care compania în clasează pe segmentul celor care-și permit apartamente mai scumpe, lansând de vânzările pentru cele 129 de unități locative.

Amplasat pe malul Lacului Tei, proiectul Quartier du Nord se află în zona de business Pipera-Floreasca, dezvoltatorul mizând pe atractivitatea zonei, în rândul celor care vor să fie mai aproape de birou.

Lucrările de execuție sunt planificate să înceapă anul acesta în luna septembrie, investiția proiectului fiind estimată la peste 30 milioane euro.

Construit pentru cei care vor să economisească timpul petrecut în trafic, Quartier du Nord va beneficia de toate facilitățile necesare unui proiect exclusivist, oferind comunității toate facilitățile unei vieți urbane moderne precum: proximitatea față de școli, galerii comerciale, vedere panoramică spre lac, finisaje premium și peste 2.000 mp de spații verzi.

Amplasat pe un teren de 5900 mp, ansamblul cu regim de înălțime P+6/6D+ET 7R va livra în total 129 de unități rezidențiale, de la studiouri și apartamente cu grădină privată, până la apartamente de 4 camere, precum și duplexuri.

(Sursa foto: Comnord)

Proiectul, de tipul gatted community, ce oferă o panoramă absolut superbă asupra Lacului Tei, va fi certificat Green Home și va beneficia de 162 de locuri de parcare subterane, un parc propriu cu loc de joacă pentru copii de aproximativ 2400 mp, pompe de căldură aer-apa pentru încălzire și răcire, panouri fotovoltaice pentru consumul de energie electrică aferent părților comune, acces securizat, supraveghere video, finisaje de lux, etc.

Clădirea va asigura o eficiență energetică sporită datorită materialelor și tehnologiilor moderne, care facilitează o amprentă scazută de CO2 și un consum redus de energie.

Circa 40% dintre apartamente s-au vândut deja

Compania imobiliară Crosspoint Real Estate va asista în exclusivitate Comnord în procesul de vânzare a ansamblului Quartier du Nord.

“Zona de nord a Bucureștiului rămâne reperul absolut pentru clienții segmentului premium, iar Quartier du Nord oferă, pe lângă localizarea ideală și finisajele premium, locuințe sustenabile la cele mai înalte standarde ale secolului 21”, a declarat, într-un comunicat remis redacției, Alin Popa, Director, Residential Agency, Crosspoint Real Estate

Potrivit lui în doar două luni de la lansare la vânzare, proiectul este vândut în proportie de 40%

(Sursa foto: Comnord)

“Ca și în cazul proiectelor noastre anterioare, în centrul viziunii noastre se află un angajament față de confortul clienților noștri, de sustenabilitate și de viață responsabilă.Cu o infrastructură sustenabilă și tehnologii de ultimă generație întreaga comunitate se va bucura de confortul și eleganța proiectului și, în același timp, va contribui la un viitor mai verde.”, a declarat și Cosmin Dinescu, partener și CEO al Comnord Development.

Livrările pentru Quartier du Nord sunt planificate pentru finalul anului 2025.

Comnord Development a mai dezvoltat în București și proiectele rezidentiale Washington Residence și Jean Monnet 10, dar și proiectele de birouri din Ion Mincu 3 sau Geroges Clemenceau 11.



Citeste si