11 Aprilie 2008

Stadionul de rugby Grivita, in vizorul investitorilor imobiliari

Una dintre cele mai mari arene de rugby din tara - stadionul Grivita, cunoscut si sub numele de Parcul Copilului - se afla in vizorul investitorilor imobiliari, urmarindu-se demolarea lui, potrivit primarului sectorului 1, Andrei Chiliman.

"Stadionul se afla in maini private, se urmareste distrugerea lui si nu este singura baza sportiva aflata in aceasta situatie. Un alt exemplu este Parcului Sportiv Ştrandul Tineretului, care, daca nu va fi desfiintat, va servi drept exemplu si nu se va putea construi nici pe terenul altor baze sportive, cum este si stadionul de rugby Grivita", a spus Chiliman.

Potrivit edilului sef al sectorului 1, investitorii privati ar urmari demolarea stadioanelor si desfiintarea bazelor sportive pentru a putea realiza dezvoltari imobiliare pe terenurile eliberate in acest mod.

Presedintele Federatiei Romane de Rugby, George Straton, a afirmat ca si in provincie s-a incercat desfiintarea unor terenuri de rugby pentru a se construi in loc imobile. "Recent, am reusit sa recuperam pentru federatie terenurile de la Braila si Sibiu, care urmau sa fie demolate", a precizat Straton.



Citeste si