14 August 2009

Dezvoltatorul Impact- Profit de 3,27 mil. lei in S1, peste asteptari



Compania Impact Developer & Contractor SA, dezvoltatorul ansamblului Greenfield din Capitala, a anuntat un profit brut de 3,27 milioane lei in primele sase luni, cu 3% peste estimarile initiale.
Datoriile companiei au scazut cu circa 30%, de la 244 milioane lei in 2008, la 174 milioane lei la sfarsitul lunii iunie 2009, datoriile pe termen scurt reprezentand 25% din totalul mentionat. In schimb, veniturile din exploatare au fost de 43,7 milioane lei, cu 26 de milioane lei sub estimarile initiale, din cauza contractelor de achizitie nefinalizate de catre cetatenii straini.

„Aceste rezultate se datoreaza, in mare, parte numarului de contracte semnate in intervalul ianuarie-iunie 2009, cu 22% mai mult fata de previziunile initiale care erau de 33,6 milioane lei, dar si faptului ca am personalizat ofertele” a declarat Carmen Sandulescu (foto), director financiar al Impact.

Conform Institutului National de Statistica, din cele 458 de unitati locative noi receptionate la nivelul Capitalei in primul trimestru, 45 sunt predate de Impact in ansamblul rezidential Greenfield.

„Fata de primul trimestru pentru care exista statistici oficiale, in primele sase luni ale anului, numarul total al locuintelor livrate de Impact beneficiarilor a crescut la 93, o statistica oficiala fata de care sa se faca raportarea, referitoare la Bucuresti, nefiind inca publicata”, se mai arata in raportul companiei.

Ansamblul Greenfield I a fost inceput in septembrie 2006 si si include 676 de unitati, dispuse in cinci ansambluri rezidentiale independente (Rubin, Topaz, Onix, Blue, Quartz). Proiectul este situat in zona de nord a Bucurestiului, intre padurile Baneasa si Tunari si ocupa in total o suprafata de circa 10 ha.

„In afara cresterii cotei de piata,, am urmarit continuarea lucrarilor la ansamblurile rezidentiale Greenfield din Bucuresti, Lotus din Oradea, Boreal din Constanta si Roua din Ploiesti, precum si obtinerea autorizatiilor necesare in al doilea semestru al anului pentru dezvoltarile din polii urbani Greenfield II si Dealul Lomb din Cluj Napoca”, a adaugat Sandulescu.

Infiintata in anul 1991, compania Impact este cotata la Bursa de Valori Bucuresti, titlurile sale tranzactionandu-se la prima categorie a BVB, sub simbolul IMP. IMP are un capital social de 200 milioane lei impartit in 200 milioane actiuni cu o valoare nominala de 1 leu, iar principalii actionarii sunt Dan Popp cu o detinere de 28,06% si Carmen Sandulescu cu o participatie de 11,54%.



Citeste si