Universitatea de Medicină și Farmacie din București a decis duminică să suspende cursurile și examenele pentru toți studenții până la sfârșitul lunii martie. Decizia reprezintă un semnal important dacă ținem cont că este vorba de o universitate de medicină și vine în contradicție cu poziția ministrului educației, care a spus că nu este cazul să ne alarmăm, scrie hotnews.ro.

De menționat că instituțiile de învățământ superior dispun de autonomie și pot lua astfel de decizii fără acordul Ministerului educației.

Anunțul postat pe site-ul UMF:

”Consiliul de Administrație al Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București întrunit în regim de urgență, în data de 08.03.2020 ora 13.00, hotărăște:

Suspendarea cursurilor și lucrărilor practice precum și a examenelor pentru toți studenții facultăților din cadrul Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București începând cu data de 09.03.2020 și până la data de 31.03.2020, în conformitate cu prevederile art.3 din Hotărârea nr.6/06.03.2020 a Ministerului Afacerilor Interne – Departamentul pentru Situații de Urgență.”

Sursa foto: panitanphoto / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri