EXCLUSIV Garda de Mediu, București: populația e de vină pentru poluare, mașinile sunt (prea) multe

Chestionați de wall-street.ro pe marginea poluării masive din București, inclusiv weekend-urile și mai ales nopțile, Garda de Mediu a transmis că ”s-a constatat faptul că circa 70% din poluarea aerului înconjurător în București este cauzat de traficul rutier intens în special pe marile bulevarde”.

Agenția pentru Protecția Mediului București este instituția care monitorizează calitatea aerului în București, ”printr-o rețea de stații omologate, amplasate și monitorizate conform Legii nr. 104/2011, privind calitatea aerului înconjurător.

De notat faptul că cetățenii Bucureștiului au aflat de faptul că trăiesc într-o aproape continuă poluare nu de la această instituție a statului sau de la Primăria Generală (care neagă în continuare că ar exista probleme majore – n.r.), cât de la stații independente, private, omologate la nivelul Uniunii Europene, platforme precum Airly sau AerLive.ro.

Analiza rezultatelor privind emisiile de poluanți și modelarea dispersiei poluanților pun în vedere următoarele, a răspuns Garda Națională de Mediu:

”Nivelurile totale de poluare reprezentând contribuția cumulată la valorile concentrațiilor din aerul înconjurător – a traficului rutier, încălzirii rezidențiale, activităților industriale precum și a fondului de poluare regional – determină depășirea, pe arii întinse din cadrul municipiului, a valorilor limită/valorilor țintă pentru NO2, PM2,5, PM 10 și C6H6. Aceste arii înglobează zona centrală a Capitalei, cuprinzând și porțiuni mari din fiecare dintre cele 6 sectoare”.

Pentru aglomerarea din București și zonele limitrofe acesteia, inventarul de emisii și modelarea dispersiei poluanților arată că traficul rutier este principala categorie de activități generatoare de emisii de pulberi, Nox, COV, CO și benzen și, totodată, responsabile de calitatea aerului din zonă în ceea ce privește acești poluanți, transmite instituția de stat.

De notat că aceasta ignoră COMPLET faptul că noaptea, târziu, și în special în weekend-uri, traficul este la un minim și, cu toate acestea, nivelul cel mai ridicat de poluare atunci a fost găsit.

Ce măsuri spune Garda că s-au luat?

Conform planului s-au stabilit următoarele măsuri, a transmis Garda de Mediu:

  • Fluidizarea traficului: creșterea vitezei medii de deplasare în oraș, semaforizarea inteligentă, finalizare proiecte infrastructură (pasaje, inel median, centură, autostradă urbană)

De notat aici că niciuna din aceste măsuri, deși promise în campanie de Gabriela Firea, primarul general al Bucureștiului, nu s-au întâmplat deci, în cel mai bun caz, țin de un viitor imprevizibil și, la cum decurg lucrurile, și improbabil. Din contră, Bucureștiul este din ce în ce mai sufocat și poluat.

  • Îmbunătățirea parcului auto: eliminarea autoturismelor vechi, stimularea achizițiilor de autoturisme noi, în special pe benzină/GPL/hibrid/electrice.
    Aici este de notat că aceeași Gabriela Firea a achiziționat autobuze turcești euro 6, poluante, într-o perioadă în care orașele cumpără din ce în ce mai multe autovehicule electrice.
  • Descurajarea tranzitului și accesului în zona centrală.
  • Crearea de zone de emisii reduse (”Low emission zones”) – (reprezentanții instituției nu au oferit amănunte);
  • Creșterea eficienței programului de salubrizare de particule de pe străzi;
  • Tehnologii de blocare a resuspensiei de particule de pe străzi (iarăși, niciun amănunt aici – n.r.);
  • Crearea de spații verzi de-a lungul arterelor cu trafic intens. Bordurile supraetajate nu intră aici.

Totodată, Garda Națională de Mediu – Comisariatul Municipiului București a efectuat controale la PMB și la Primăriile de sector pentru verificarea stadiului realizării măsurilor din Planul Integrat de calitate a aerului în București.

”Pentru nerealizarea în totalitate și la termen a măsurilor din plan, Administrațiile publice locale si centrale au fost sancționate cu amendă, conform Legii nr. 104/2011, privind calitatea aerului înconjurător.

În 2019 au fost verificate activitățile desfășurate în 32 mari șantiere de construcție/demolare unde au fost aplicate un număr de 27 de amenzi contravenționale în valoare de 405.000 lei pentru nerespectarea procedurilor și cerințelor legale care duc la prevenirea, eliminarea sau reducerea impactului asupra aerului înconjurător și a mediului ca întreg.

Au fost, de asemenea, controale la operatorii Instalațiilor Mari de Ardere de pe raza București, respectiv: CTE Vest, CTE Sud, CTE Grozăvești, CTE Progresul, CET Grivița, Compania Municipală Termoenergetica CET Casa Presei Libere si CET Vest Energo.

Au fost, de altfel, verificate activitățile a 421 de operatori economici cu impact asupra mediului, inclusiv instalații de ardere, oțelării, turnătorii, stații de betoane, vopsitorii, instalații care utilizează substanțe chimice. Urmare a controalelor au fost stabilite măsuri pentru reținerea poluanților la sursă, montarea de sisteme de captare și filtrare a poluanților emiși în atmosferă în vederea respectării valorilor limită, conform legislației.

Întreaga activitate se desfășoară cu un număr de șase echipe de control (12 comisari).

Per total, pentru neconformitățile constate în 2019 au fost aplicate un număr de 132 de sancțiuni contravenționale principale în valoare de 2,17 mil. lei și au fost suspendate 11 activități economice.

În ciuda acestor lucruri, realitatea nu arată DELOC bine: poluarea, inclusiv noaptea, depășește cu mult limitele normale; de asemenea, la marginea Bucureștiului surse arată cum se ard tone de deșeuri, ilegal. Deșeurile sunt aduse constant în România, ilegal, atât pe cale maritimă, cât și prin vămile terestre.

România a ajuns, deja, o groapă de gunoi. Iar Garda de Mediu și Primăria București nu iau, în mod clar, măsurile necesare pentru a proteja sănătatea cetățenilor, lucru pentru care îi plătim.

Citeste si:
Garda de Mediu descinde în Călărași pentru arderi ilegale de deșeuri
Garda de Mediu descinde în...

Foto: Shutterstock.com

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Sănătate »



Setari Cookie-uri