Se extinde ”zona roșie”: Românii care vin din Madrid intră automat în carantină

Autoritățile de la București extind zona roșie de infectare cu coronavirus, punând pe hartă nordul Franței și Madridul. Cei care vin din aceste zone vor intra în carantină instituționalizată, a precizat secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Nelu Tătaru.

„Vom extinde și zona galbenă și zona roșie. Zona roșie va cuprinde și Nordul Franței și Madridul, iar restul din Franța, Germania și Spania va fi zonă galbenă. Cei care vor veni de acolo, vor avea în țară regim de izolare la domiciliu cei din zona galbenă, iar cei din zona roșie carantină instituționalizată. Umează ca mâine dimineață să facem acest ordin ca să lărgim aria”, a declarat secretarul de stat la Digi 24.

El a adăugat că ar putea fi anulate și cursele aeriene din și spre aceste zone.

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Sănătate »



Setari Cookie-uri