MedLife, cel mai mare jucător din piaţa serviciilor medicale private, a revenit cu precizări în legătură cu pacienţii cu afecţiuni respiratorii acute, în afară de persoanele de până în 18 ani, care urmau să ajungă în clinicile din cadrul reţelei private şi vor fi reprogramaţi, potrivit anunţului companiei.

Iniţial, MedLife a transmis că a luat măsura de a restrânge pentru o perioadă limitată programul de consultaţii pentru pacienţii adulţi de peste 18 ani cu patologie respiratorie acută.

Redăm în continuare comunicatul MedLife:

“Ca urmare a mesajelor care au circulat în spaţiul public, revenim cu următoarele precizări:

În data de 12 martie, ca urmare a unui număr crescut de solicitări din partea pacienţilor cu afecţiuni respiratorii acute, am decis să creăm noi circuite în clinicile MedLife şi să modificăm intervalele de consultaţii pentru toate specialităţile astfel încât să creştem siguranţa pacienţilor care intră în clinicile noastre.Împreună cu medicii epidemiologi şi igienişti am recalibrat fluxurile interne, astfel încât gravidele, pacienţii oncologici, pacienţii cu diabet, pacienţii cu boli cardiovasculare sau alte patologii să nu se intersecteze cu pacienţii care se confruntă cu afecţiuni respiratorii acute (simptomatologie similară celei înregistrate în cazul COVID 19). Considerăm că a fost o decizie responsabilă şi corectă pentru toţi pacienţii noştri şi ne-o asumăm.

În continuare facem eforturi pentru a funcţiona în parametri optimi, având ca prioritate zero siguranţa epidemiologică a pacienţilor şi personalului medical. Vom reprograma pacienţii cu afecţiuni respiratorii acute care au fost pe listele de aşteptare în aceste două zile pentru a fi consultaţi de medicii noştri în cel mai scurt timp posibil.

Ne cerem scuze pacienţilor care au avut de suferit datorită acestor reprogramări.”

Știre inițială. Sistemul medical MedLife a decis să restrângă consultaţiile pentru pacienţii cu probleme respiratorii acute pentru a păstra în siguranţă pacienţii care vin în cadrul clinicilor reţelei pentru alte patologii. În cazul copiilor până în 18 ani programul nu a suferit modificări.

"În contextul numărului crescut de solicitări venit din partea pacienților cu patologie respiratorie, am decis să restrângem pentru o perioada limitată programul de consultații în cazul pacienților adulți cu patologie respiratorie acută pentru a putea asigura un flux optim și a păstra în siguranță pacienții care se adresează pentru alte patologii", potrivit reprezentanțilorMedLife.

Totodată, compania medicală îndeamnă românii să acționeze responsabil și să urmeze măsurile de prevenție recomandate de autoritățile de sănătate publică.

”Credem cu tărie că în astfel de momente este extrem de important că fiecare companie să acționeze responsabil, de acțiunile noastre depind viețile copiilor, părinților și bunicilor noștri. În egală măsură, îndemnăm românii care au călătorit în zonele de risc să respecte cu strictețe perioada de autoizolare, sau după caz, perioada de carantină”, precizează MedLife.

În momentul de față, toate unitățile din grupul MedLife funcționează în regim normal cu toate specialitățile medicale disponibile, implementând întocmai metodologia de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul Coroanvirus – COVID19, elaborată de Institutul Național de Sănătate Publică, precizează sursa citată.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ivona Stog
 Ivona este editor web la wall-street.ro din februarie 2018.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri