Autoritățile au mai confirmat alte cinci cazuri de infectare cu coronavirus. Pacienții sunt din Brașov, Covasna și Prahova. Astfel, bilanțul a ajuns la 80 de îmbolnăviri.

UPDATE 17:55 Bărbat 26 ani, din Prahova, venit din Italia in 12.03, carantinat in Bușteni din aceeași dată, confirmat în 13.03 la INBI prof.dr. Matei Bals

Știre inițială. În cursul zilei, autoritățile au confirmat alte 4 cazuri de coronavirus în România. Este vorba despre un bărbat din Brașov, de 44 de ani, care s-a întors în data de 11 martie din Boston și a fost internat cu simptomatologie specifică în data de 12.03.2020, de o tânăra din Covasna, de 16 ani, care a avut contact cu o persoană pozitivă, de o altă femeie din Covasna, de 77 ani, care a avut contact cu o familie venită din Italia, dar și de o femeie de 51 de ani din Brașov, venită din Italia, aflată în carantină.

Persoanele infectate cu COVID-19 (coronavirus) sunt internate în spitale din București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova și Constanța și se află sub supraveghere medicală permanentă. Starea generală a pacienților este bună, cu excepția pacientului internat la ATI la Institutul Victor Babeș. Starea pacientului internat la ATI la Institutul Victor Babeș este una ameliorată față de momentul internării.

Cele mai multe persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 (coronavirus) sunt în municipiul București (27), acestea fiind internate în spitale de boli infecțioase și sub permanentă supraveghere medicală.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 2.298 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 13.723 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la acestă dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.545 de teste. Dintre acestea, 2.470 au fost cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu COVID-19.

Până în prezent, au fost înregistrate 32 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal și două dosare penale înregistrate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de comunicarea de informații false, faptă prevăzută și pedepsită de art. 404 Cod Penal.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri