Reţeaua de sănătate Regina Maria, prin Laboratorul Central, prelucrează de săptămâna trecută teste pentru depistarea infecţiei cu coronavirus. Măsura a fost luată la solicitarea autorităţilor, potrivit unei informări de presă.

”Confirmăm că Laboratorul Central al Rețelei de sănătate REGINA MARIA, în regim de colaborare cu autoritățile statului și numai la solicitarea acestora, prelucrează înca de săptămâna trecută teste Real Time PCR pentru depistarea infecției cu coronavirus. Probele sunt procesate în Laboratorul Central în condiții de maximă siguranță, pe un flux separat, de către personal instruit special și echipat corespunzător”, au declarat reprezentanții Regina Maria.

Până ieri, la nivel național, au fost prelucrate 4.670 de teste. Dintre acestea, 4.410 au fost cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu COVID-19. Testele au fost prelucrate în 8 unități sanitare din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova, Iași și Constanța, inclusiv la Institutul Cantacuzino.

În stocul unităților sanitare care realizează diagnosticarea se află în acest moment 3.746 teste de diagnosticare moleculară (Real Time PCR). Menționăm că SC Unifarm SA achiziționează și distribuie în permanență către unitățile sanitare, pe bază de comandă, teste de diagnostic, potrivit Grupului de Comunicare Strategică.


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Sănătate »



Citește și
CORONAVIRUS Bilanț 31 mai: numărul îmbolnăvirilor a urcat la 19.257
Setari Cookie-uri