Donația OMV Petrom, de 1 milion euro, a fost utilizată pentru achiziția de teste cu diagnosticare rapidă Covid19

Donația OMV Petrom de 1 milion euro a fost utilizată de către Crucea Roșie Română pentru achiziția a 10 aparate de testare rapidă Covid19 și 300 de kituri de testare.

Cu 300 de kit-uri pot fi testate 7.200 de persoane pentru care rezultatul va fi disponibil în aproximativ 40 de minute.

Cele 10 aparate au un grad ridicat de precizie și elimină riscul de contaminare. Aparatele au ajuns în țară și sunt în procedura de configurare. Acestea vor fi distribuite către mai multe spitale din țară, în perioada imediat următoare, conform recomandărilor date de Ministerul Sănătății, singura autoritate care are o evidență centralizată și actualizată la zi cu necesarul spitalelor din România.

Aparatele de testare rapidă sunt sisteme portabile complet automatizate, de generație nouă care utilizează tehnica RT-PCR în vederea detectării genelor ce indică prezența virusului SARS-COV-2. Datorită tehnicii revoluționare, aparatele au un grad ridicat de precizie, elimină riscul de contaminare și reduce timpii de așteptare pentru obținerea unui rezultat. Astfel de la 24 de h timpi de așteptare pe aparate clasice, la 40 de minute timp de așteptare pentru aflarea rezultatului unui test pe aparatele de testare rapidă.

Procesul de testare implică: prelevarea mostrelor din tactul respirator superior care sunt apoi prelucrate într-un singur recipient în vederea extragerii, amplificării și analizării acidului nucleic prezent pentru obținerea unui rezultat concludent.

Citeste si:
Directorul Crucii Roșii Neamț a murit de coronavirus
Directorul Crucii Roşii...

Fiecare kit de diagnosticare COV19 prin tehnica PCR, conține 24 de mostre, fiind dotat cu întreaga linie necesara testării (reactivi, micropipeta, centrifuga, instrumente pentru prelevarea mostrelor si recipiente pentru stocarea acestora). Valoarea aparatelor și a kit-urilor aferente este de 120000 euro.

Societatea Națională de Cruce Roșie din România, organizația umanitară cu expertiză în prevenirea și combaterea îmbolnăvirilor și intervenția în situație de dezastre, este în colaborare permanentă cu autoritățile centrale și locale și oferă sprijin logistic, uman și material pentru a consolida răspunsul țării noastre la amenințarea cu noul coronavirus (COVID-19).


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Sănătate »



Citește și
Cele opt județe care nu au raportat niciun caz nou în ultimele 24 de ore
Setari Cookie-uri