COVID-19 | Încă un oraș din România este afectat de pandemie. La Galați au fost înregistrate trei cazuri de CADRE MEDICALE infectate

Direcţia de Sănătate Publică a confirmat infectarea cu coronavirus a trei cadre medicale de la trei spitale din municipiul Galaţi, a declarat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Liliana Iordăchescu.

Potrivit acesteia, este vorba de trei cadre medicale, angajate la spitalele Judeţean, de Pediatrie şi de Boli Infecţioase din municipiul Galaţi, care s-au întors, pe 13 martie dintr-o ţară care, la acel moment, nu se afla pe nici o listă a zonelor galbene sau roşii, conform G4Media. În consecinţă, celor trei nu li s-au impus restricţii de circulaţie, acestea revenind la locul de muncă.

Primul caz ar fi al unui asistent medical de la Spitalul de Copii „Sf. Ioan”, unde este în curs o anchetă epidemiologică.

„În momentul de faţă este un caz confirmat al unui asistent medical din cadrul Spitalului de Copii „Sf. Ioan” Galaţi. Ne aflăm în plină anchetă epidemiologică şi mai multe date nu putem furniza în momentul de faţă”, a declarat directorul medical al spitalului, Iulia Moraru, care a precizat că, deocamdată, nu se pune problema de carantină la niciuna dintre secţii.

Şi directoarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Galaţi, Valentina Dobrea, a confirmat faptul că un angajat al unităţii medicale este infectat cu coronavirus, derulându-se, în prezent, o anchetă epidemiologică. Este vorba despre o biochimistă de la laboratorul spitalului.

Citeste si:
Doi bărbați arestați pentru că au înființat o cultură de cannabis
Doi bărbați au fost arestați...

Al treilea caz de infectare cu COVID 19 este la o asistentă de la Spitalul de Boli Infecţioase.

Se pare că cele trei persoane au fost plecate într-o excursie în Turcia şi au revenit în Galaţi cu un autocar în care erau 39 de pasageri. Întoarcerea a avut loc pe 13 martie, iar la vremea respectivă, Turcia nu era printre ţările pentru care se impunea izolarea la domiciliu. Toţi cei care s-au aflat în autocar sunt în prezent în izolare la domiciliu.

Sursa foto: Pixabay
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Sănătate »



Setari Cookie-uri