Raed Arafat | Pacienții nu pot rămâne în UPU, trebuie internați

Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a declarat luni seara că bolnavii de coronavirus nu sunt internaţi obligatoriu în orice spital, dar că persoanele cu urgenţe trebuie tratate şi pentru acestea, indiferent dacă există sau nu testul pentru COVID-19.

"O să mă refer la ordinul prin care am stabilit că pacienţii nu pot să rămână în UPU şi că trebuie să fie internaţi chiar dacă nu au testarea pentru COVID infirmată sau confimată. Am făcut unele reacţii şi vreau să clarific ordinul. (...)

Articolul 2, alin. 2 spune: 'Pacienţii prevăzuţi la alin. 1, pentru care este necesară spitalizarea, sunt internaţi în secţiile spitalului unde s-au prezentat - asta e prima variantă - în secţiile celorlalte spitale de specialitate conform prevederilor Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 1091 pe 2006 (...) - a doua variantă - sau în spitale nominalizate de Direcţiile de Sănătate Publică - a treia variantă - care pot să fie şi spitalele de suport pentru COVID care sunt anunţate de Ministerul Sănătăţii.

Deci, nimeni nu a zis că bolnavul se internează obligatoriu în spitalul respectiv, dar o soluţie pentru bolnav trebuie să fie găsită, iar bolnavul, dacă este în stare critică, trebuie să fie tratat. Şi aici vorbim de exemplu de cazuri de traumă care sunt suspicionate să aibă şi COVID. Nu pot să aştepte trauma să fie tratată până se termină testul pentru COVID", a declarat Arafat într-o conferinţă de presă la MAI.

El a adăugat că nu este vorba despre o internare forţată a bolnavilor de coronavirus.

"Deci nu este vorba despre o internare forţată a bolnavului COVID pozitiv în orice spital. Este o forţare pentru a se lua decizii potrivit stării pacientului pentru a-i salva viaţa. Aici vorbim de urgenţe", a precizat şeful DSU.

Citeste si:
Arafat: Organizatorii petrecerilor răspund pentru respectarea...
VIDEO | Arafat: Organizatorii...

Sursa foto: Agerpres FOTO
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Sănătate »



Setari Cookie-uri