Un spital mobil de 250 de paturi va fi ridicat în localitatea ieșeană Lețcani. Unitatea medicală va trata pacienți din toate județele Moldovei, iar pentru achiziționarea sa va vor pune bani autoritățile din nord-estul țării.

Spitalul mobil va fi amplasat în parcul agroindustrial TransAgropolis, din comuna Leţcani, potrivit EuropaFm. El va fi situat în apropiere de drumul european E583 și va fi format din 189 module. Unitatea medicală va avea o capacitate de 250 de paturi, o lungime de 80 de metri şi 70 metri lăţime. Anunţul a fost făcut joi, de preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa, în cadrul unei videoconferinţe de presă.

În această unitate medicală mobilă se va face trierea pacienţilor din Iaşi şi din cele şase judeţe ale Moldovei care s-au infectat cu coronavirus. Acolo se vor face teste, analize, consultaţii, intervenţii chirurgicale și se vor depozita materiale şi echipamente medicale. Spitalul va avea şi 50-70 de paturi de terapie intensivă.

„Dacă facem o comparaţie cu alte locaţii serioase propuse, pe care le-am luat şi noi în calcul, precum Centrul Expoziţional Moldova, Centrul Providenţa, stadionul din Copou, observăm că spaţiul de la TransAgropolis este de departe cel mai potrivit. Am ales această locaţie pentru că nu necesită alte investiţii, este în afara aglomerării urbane din municipiul reşedinţă, ţine sub control strict aria de răspândire a virusului şi se evită riscul contaminării altor persoane din oraş, creşte capacitatea de absorbţie şi de reacţie a sistemului medical, pe şoseaua de centură se face un acces facil pentru transportul medical din celelalte judeţe ale Moldovei: Suceava, Botoşani, Neamţ, Bacău, Vaslui. Zona de la Leţcani beneficiază de toate utilităţile necesare funcţionării unui astfel de obiectiv “, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa.

Termenul de livrare pentru spitalul mobil este de 15-20 de zile, iar montarea durează între cinci şi şapte zile.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri