Numărul persoanelor aflate în carantină instituţionalizată a crescut semnificativ de la ultima raportare statistică, ajungând la 1.052, comparativ cu ziua precedentă când s-au înregistrat 766, a informat, duminică, Prefectura Suceava, potrivit Agerpres.

Pe de altă parte, numărul persoanelor aflate în autoizolare la domiciliu a scăzut cu peste 800, de la 3.806 la 2.993 de persoane în persoane, în prezent, toate clinic sănătoase, fără simptome specifice infecţiei COVID-19. Alte 6.262 de persoane au ieşit, până în prezent, de sub incidenţa măsurii de izolare voluntară.

Totodată, sursa citată precizează că din carantină instituţionalizată, după obţinerea avizului epidemiologic, au ieşit, de la instituirea măsurii de carantinare şi până în prezent, 210 persoane.

Forţele de ordine, constituite în echipe mixte formate din poliţişti, jandarmi, poliţişti local şi militari, au continuat să efectueze verificări în sistem integrat, pentru impunerea normelor legale instituite în perioada stării de urgenţă, în ultimele 24 de ore fiind verificate 3.232 persoane aflate în autoizolare/carantină instituţionalizată şi 41 de societăţi comerciale.

Echipele mixte care au totalizat 326 de poliţişti, 99 de poliţişti locali, 29 de militari şi 162 de jandarmi, au aplicat în urma verificărilor efectuate 147 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 345.750 de lei.

Sursa foto: SamaraHeisz5 / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri