Marcel Boloș, ministrul Fondurilor Europene, a declarat că stimulentul de risc pentru toate cadrele medicale, implicate direct în tratarea pacienților infectați, a fost aprobat. Acesta este în valoare de 2.500 de lei, echivalentul a 500 de euro. Acesta va fi supus doar impozitului pe venit, adică 10% din sumă va fi reținut.

În urma ședinței de guvern, Marcel Boloș, ministrul Fondurilor Europene, a declarat că a fost adoptat un pachet de cinci măsuri, care să sprijine lupta împotriva coronavirusului, după cum urmează:

  1. echipamentele medicale și de protecție medicală vor fi decontate din fonduri europene în limita a 350 milioane de euro. Ministrul a făcut un apel pentru achiziționarea acestor materiale medicale, necesare în această perioadă. De asemenea, acesta a menționat că nu trebuie să existe motiv de îngrijorare în privința decontării, deoarece acest proces se cva desfășura conform nornelor europene. În plus, aici va intra și achiziția de spitale modulare și containere de logistică modulară. În acest sens, urmează să fie stabilit un reprezentant care să organizeze acest proces.
  2. stimulentul de risc pentru personalul medical implicat direct a fost aprobat. Acesta este în valoare de 2.500 de lei, echivalentul a 500 de euro. Acesta va fi supus doar impozitului pe venit, adică 10% din sumă va fi reținut. Stimulentul se adresează unui număr de 75.000 de cadre medicale. Această măsură vizează medici, paramedici și asistenți medicali. De altfel, ministrul a oferit și exemplul altor state care au adoptat aceasta, cum ar fi Bulgaria, Germania sau Italia.
  3. asistenți sociali și comunitari vor fi implicați în procesul de asistență la domiciliu. Aceștia se vor ocupa de persoanele de peste 65 de ani, care se află în auto-izolare. Vor fi 1.000 de asistenți sociali și comunitari care vor avea în vedere aproximativ 100.000 de persoane. Va exista și un TelVerde la care persoanele de peste 65 de ani pot solicita informații sau pot apela pentru diverse situații urgente.
  4. șomajul tehnic este și el încadrat în decontarea prin fonduri europene, fiind vorba despre o sumă de 300 de milioane de euro. Marcel Boloș a menționat că există posibilitatea majorării acestor fonduri, în funcție de gravitatea situațiilor.
  5. nu în ultimul rând, un număr de 170.000 de pachete de igienă corporală vor fi direcționate către persoanele vârstnice aflate în cămine, dar și pentru copiii din orfelinate.

Toate acestea reprezintă doar un prim pachet, urmând ca autoritățile să revină cu modificările aferente. Pachetul de măsuri expus mai sus cumulează suma de 810 milioane de euro, echivalentul a 3,9 miliarde de lei.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri