Prim-ministrul Ludovic Orban a declarat că până la sfârşitul săptămânii viitoare cel puţin trei companii româneşti ar putea avea capacitatea de a produce măşti FFP2, subliniind în context că trebuie încurajată producţia autohtonă de echipamente de protecţie, dar şi de medicamente.

În debutul şedinţei de Guvern, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a dat asigurări că la nivelul unităţilor sanitare a fost asigurat necesarul de echipamente de protecţie pentru două-trei săptămâni şi că stocurile sunt realimentate, atât prin achiziţiile managerilor, cât şi ale Unifarm, informează Agerpres.

În replică, premierul i-a atras atenţia că începe producţia de echipamente şi în România.

"Aici va trebui să aveţi în vedere, să discutaţi cu toţi cei care achiziţionează, că intră în producţie în România. În unele companii deja se produc măşti chirurgicale şi, probabil spre sfârşitul săptămânii viitoare, o să avem capacitatea, o să producem în cel puţin trei companii româneşti măştii FFP2. De asemenea, sunt deja companii care au capacitatea de a produce combinezoane. Or, aici, eu cred că trebuie să încurajăm producţia autohtonă", a spus Orban.

Prim-ministrul i-a cerut lui Tătaru să sprijine "orice fel de demers din partea producătorilor de medicamente autohtoni" care au capacitatea de a fabrica produse necesare pe piaţa medicamentelor.

El a dat de înţeles că ar fi dorit o accelerare a procedurii de certificare din partea Autorităţii Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale.

"Politica asta de încurajare a - să zic - intrărilor pe piaţă din exterior, în dauna producătorilor din România, trebuie să înceteze, pentru că atâta timp cât avem o capacitate de producere semnificativă în companii care produc în România, noi trebuie să avem grijă că aceste companii, într-adevăr, au acces nediscriminatoriu pe piaţa de medicamente, în România. Aici, şi la ANMDM să staţi cu mai multă atenţie, când ne va permite timpul să analizăm, pentru că se poate să dureze două săptămâni o certificare, o autorizare a unui produs. Aţi văzut, am dat competenţa structurilor din subordinea Ministerului Apărării - s-a văzut imediat ce înseamnă o mişcare rapidă şi procesarea imediată a solicitărilor de autorizate. Poate învaţă şi ei din acest mecanism", a adăugat Orban.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri