Un singur candidat s-a înscris până vineri pentru cele 10 posturi de medic scoase luni la concurs de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Olt, în timp ce pentru posturile de asistent s-au înscris mai mulţi candidaţi decât locuri disponibile.

DSP Olt a scos luni la concurs, în vederea ocupării pentru o perioadă determinată, 10 posturi de medic, 20 de posturi de asistenţi medicali şi două posturi de agenţi DDD (personal care efectuează acţiunile de dezinfectare, deratizare şi dezinsecţie), scrie G4Media.

Iniţial, DSP Olt a anunţat că depunerea candidaturilor va avea loc pe 13 aprilie, ziua în care fost publicat anunţul de recrutare pe pagina instituţiei, dar ulterior a prelungit data depunerii candidaturilor până joi, la ora 16,00.

Până la această dată, pentru cele 32 de posturi scoase la concurs au fost depuse 33 de dosare, dintre care numai unul pentru un post de medic de medicină generală, 26 de candidaturi pentru posturi de asistenţi de medicină generală, patru pentru asistenţi de laborator, unul pentru asistent de igienă şi unul pentru agent DDD.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri