Primăria Mangalia va da măşti de protecţie, gratuit, tuturor locuitorilor oraşului, în contextul obligativităţii purtării acestui accesoriu, la nivel judeţean, dar şi pe plan naţional, după data de 15 mai, a informat miercuri administraţia locală.

"Până la Sărbătorile Pascale, am dat măşti şi mănuşi vârstnicilor pentru că sunt cei mai vulnerabili, în faţa virusului. Acum facem demersurile necesare pentru a oferi măşti de protecţie şi celorlalţi locuitori ai oraşului nostru, mai ales că purtarea acestui accesoriu va fi obligatorie şi după 15 mai", a afirmat primarul Mangaliei, Radu Cristian, citat într-un comunicat de presă.

El a precizat că, în zilele următoare, va informa cetăţenii când şi cum vor fi distribuite măştile, pe plan local.

"Este datoria noastră, ca autorităţi locale, să protejăm populaţia şi să luăm toate măsurile de reducere a infectărilor cu coronavirus. Tocmai de aceea, am început distribuirea echipamentelor de protecţie mai întâi către persoanele în vârstă şi cele defavorizate. Ajutăm bătrânii la cumpărături şi medicamente, le ducem pachete cu alimente, mese calde şi orice mai au nevoie, astfel încât să iasă cât mai puţin din case, pe durata stării de urgenţă", a mai spus primarul.

Conform acestuia, de săptămâna viitoare, angajaţii municipalităţii vor trece, din nou, pe la domiciliile tuturor vârstnicilor din oraş pentru a le oferi un nou set de protecţie, "constând de această dată în măşti reutilizabile, dar şi soluţii dezinfectante".

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri