Papa Francisc a donat cinci ventilatoare pentru bolnavii de COVID-19 din România, anunţă purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, pr. Francisc Doboş, într-o postare pe Facebook.

"Papa Francisc însoţeşte cu rugăciunea şi caritatea bolnavii de COVID-19 din România, îmbrăţişând în mod ideal, totodată, familiile lor şi întregul personal medical care continuă să lupte împotriva pandemiei. În mod semnificativ, chiar de ziua sa onomastică, pontiful a trimis diverse materiale medicale, printre care cinci ventilatoare pulmonare, Spitalului din Suceava, cel mai mare focar de infecţie cu noul coronavirus din România. Alte materiale sanitare au fost trimise în aceeaşi zi de Sfântul Părinte în Italia şi Spania. După cum se ştie, alături de numele Mario, papa Francisc a primit la botez şi numele Jorge (Gheorghe)", informează Vatican News.

Materialele sanitare au fost procurate prin grija cardinalului Konrad Krajewski

Potrivit sursei citate, materialele sanitare au fost procurate prin grija cardinalului Konrad Krajewski, responsabilul cu activitatea caritabilă a Papei (Elemosineria Apostolică), în ciuda dificultăţilor de aprovizionare de pe piaţa medicală internaţională, prelatul reuşind să colecteze pentru bolnavii din România cinci ventilatoare pulmonare - două fiind de ultimă generaţie -, 200 de combinezoane, 900 de măşti FFP2 şi 5.000 de măşti sanitare.

Sursa foto: shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri