Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, îşi exprimă speranţa ca niciun spital sau direcţie de sănătate publică să nu mai fie prinse nepregătite de un al doilea val de epidemie şi să se poată lua măsuri urgente de izolare a posibilelor persoane infectate.

"Cum gestionăm perioada de acum vom vedea şi ţine foarte mult de ce perioadă vom avea în toamnă spre iarnă. Eu sper să nu mai fie prins niciun spital nepregătit, cum a fost prins acum, sau nicio direcţie de sănătate publică nepregătită în a gestiona foarte rapid un focar în constituire, în condiţiile în care noi reuşim să identificăm un purtător al virusului, chiar şi asimptomatic, care poate fi transmiţător, să îl izolăm, iar cel care are simptome să îl putem trata. Atunci putem preveni o răspândire în comunitate accelerată şi putem gestiona mai bine decât acum un nou episod", a declarat Tătaru, marţi seara, la Digi 24, potrivit Agerpres.

El a explicat că va fi crescută capacitatea de testare a populaţiei, dar nu trebuie înlocuite măsurile de prevenţie.

"Noi vom creşte în această perioadă şi capacitatea de testare, am ajuns la 75 de puncte care testează, peste 75.000 de teste pe zi. Avem rezultate în 24 de ore sau în aceeaşi zi, dar noi nu trebuie să ne lăsăm doar în baza acestor teste. Un test negativ nu ne certifică faptul că, în următoarele două zile, nu vom fi pozitivi, un test negativ nu trebuie să ia de pe noi acea precauţie pe care trebuie să o avem tot timpul. Din punctul meu de vedere, o testare trebuie să existe conform unei anchete sau unor protocoale, o testare nu trebuie să înlocuiască reguli de igienă, o testare nu trebuie să înlocuiască un examen clinic, o testare nu trebuie să înlocuiască momentul în care, dacă am fost răcit, să nu stau în casă, să nu mă izolez eu din proprie iniţiativă, să nu sun medicul de familie. Sunt reguli care va trebui să le trecem de la noi, personal medical sau cei care le instituim, sau le promovăm, către persoana civilă sau populaţia care trebuie să şi le însuşească. Acel spălat pe mâini când venim de afară sau am pus mâna pe suprafeţe comune, acel spălat pe faţă, acea aerisire a hainelor când venim de afară, acel biocid cu alcool 70 de grade", a mai spus ministrul Sănătăţii.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri