Expert în virusologie, despre viața românilor după 15 mai. Ar trebui să ne facem planuri de vacanță?

"Înainte de ridicarea restricțiilor, după 15 mai, oamenii trebuie să caute să se informeze cât mai mult și cât mai corect din surse sigure cu privire la acest virus, să înțeleagă cât pot ei de bine modul de transmitere al virusului și consecințele infectării", declară, într-un interviu acordat Wall-Street, Dr. Carmen Cristescu, medic specialist medicină internă și doctorand în virusologie.

”Relaxarea restricțiilor este necesară, însă asumarea situației actuale de către populație trebuie să fie la un nivel cât mai ridicat”, atrage atenția medicul.

Trebuie să ne asumăm responsabilitatea și să ”pășim” corect

Din punctul de vedere al medicului, restricțiile impuse până acum sunt ca un soi de premergător pentru copii. Pe scurt, oamenii trebuie să respecte pentru încă o perioadă de timp, cel puțin echivalentă cu cea impusă de autorități, distanțarea socială și normele stricte de igienă, purtatul de măști și izolarea la domiciliu în condiții de boală (simptomatologie - febră, tuse, durere în gât etc).

După ridicarea restricțiilor, nivelul de educație al societății și implicarea personală a fiecărui individ în parte sunt esențiale în evoluția pandemiei.

Am învățat postura, am învățat că putem face corect anumite lucruri, acum este momentul să ne asumăm responsabilitatea mai mult ca niciodată și să „pășim” corect! Ridicarea restricțiilor nu înseamnă că virusul care infecta până ieri, de astăzi a dispărut și suntem în siguranță deplină. Ridicarea restricțiilor înseamnă că un anumit procent din populație a trecut prin infecție și s-a imunizat, astfel încât riscul îmbolnăvirilor există în continuare, însă nu mai este la fel de mare în prezent.

Citeste si:
Expert în politici de sănătate: Care sunt marile probleme ale...
Vlad Mixich, expert în...

Dr. Carmen Cristescu, medic specialist medicină internă, doctorand în virusologie

În acest moment, în linii mari, indicatorii în funcție de care măsurile impuse până acum ar putea fi relaxate sunt:

  • numărul de cazuri noi - în platou sau în scădere;
  • numărul de decese în scădere;
  • numărul de pacienți spitalizați cu forme grave de boală în scădere;
  • gradul de ocupare cu pacienți COVID 19 al spitalelor în acest moment;
  • capacitatea de testare – număr de teste/zi.

La ce să se aștepte românii după data de 15 mai

Dacă românii vor înțelege că virusul nu dispare pur și simplu din data de 15 mai și vor fi în continuare prudenți, respectând distanțarea socială și normele de igienă fără ca acestea să mai fie impuse și să se aplice amenzi în condiții de nerespectare ”ar trebui să observăm o revenire la normal a activităților într-un timp relativ scurt”, arată sursa citată.

În caz contrar, ar trebui să ne așteptăm la o creștere a numărului de cazuri și decese, la complicații din punct de vedere medical și economic, și, în consecință, la o perioadă de timp ceva mai lungă înainte de a reveni la viața noastră de dinainte de pandemie.

Citeste si:
Arafat: Începând cu 15 mai, măștile vor fi obligatorii. Terasele...
Stare de Alertă | Noi reguli...

Dr. Carmen Cristescu

Totodată, medicul consideră că este foarte posibil ca o parte dintre noi să revină la locul de muncă dacă această decizie nu presupune o expunere foarte mare (lucrul în spații închise cu mulți angajați, aglomerări umane etc), ceea ce din păcate va conduce la probleme în familiile cu copii sau bătrâni în îngrijire, în condițiile în care școlile, grădinițele și celelalte instituții de profil rămân închise.

Planuri de vacanță, da sau ba?

Întrebată dacă ar trebui să ne facem planuri de vacanță, dr. Carmen Cristescu consideră ca este dificil de spus, pentru că nu știe în ce măsură și cum se vor acorda concediile. Cel mai prudent ar fi să se realizeze planuri pentru destinații cât mai apropiate, în țară, și eventual pentru țări în care au fost raportate cât mai puține cazuri COVID 19.

”Personal, nu-mi fac planuri de concediu pentru această vară care bate la ușă, în condițiile în care încă plutește un val de nesiguranța în ceea ce privește zborurile și mai ales riscul de infectare la nivelul întregii planete”, explică medicul.

Citeste si:
Franța se pregătește de o relaxare etapizată a restricțiilor
Franța se pregătește de o...

Pandemia de coronavirus | Când ne putem considera în siguranță

Dr. Cristescu consideră că putem spune că suntem în siguranță când mai bine de 2/3 din populația planetei se va imuniza sau atunci când vom înțelege pe deplin mecanismul de acțiune al virusului și vom găsi un tratament specific. Lucrul acesta va fi evident atunci când numărul de îmbolnăviri noi la nivel global va scădea, la fel și numărul de decese, și nu vor mai fi declarate focare noi.

Totodată, aceasta spune că ne putem aștepta la un al doilea val de infectări în toamnă, asta pentru că sunt oameni care au respectat restricțiile, care nu sunt imunizați și care se pot îmbolnăvi. Din punctul ei de vedere, o problemă majoră va fi suprapunerea sau coexistența SARS Cov2 cu gripa și alte viroze sezoniere.

Consider însă ca numărul de cazuri noi va fi semnificativ mai mic comparativ cu valorile de acum. Din punctul meu de vedere, în toamnă o problemă va fi suprapunerea sau coexistența SARS Cov2 cu gripa și alte viroze sezoniere. Din acest motiv, profilaxia prin vaccinare antigripală este esențială începând cu luna octombrie.

Dr. Carmen Cristescu

Germania și Austria, modele de inspirație pentru relaxarea restricțiilor după pandemie

”Germania și Austria reprezintă pentru mine două surse foarte bune de inspirație. În Austria, de pildă, deși restricțiile au fost deja relaxate, populația pare destul de prudentă și, cel puțin din prezentările publice actuale, normele de distanțare socială și igienă elementară sunt respectate în continuare”, explică dr. Carmen Cristescu.

Impactul acestei pandemii este unul impresionant prin absența informațiilor legate de agentul etiologic, virusul SARS Cov2.

SARS CoV 2 este un virus cu o rată de agresivitate medie

În opinia medicului, rata îmbolnăvirilor, a cazurilor asimptomatice este mai mare decât cea a cazurilor declarate. Acesta este de părere că numai în momentul în care vom putea testa masiv și vom putea aprecia cât mai exact numărul persoanelor care au contractat virusul la nivel mondial, am putea realiza o estimare corectă a ratei de deces.

Până atunci, în opinia mea, SARS CoV 2 este un virus cu o rată de agresivitate medie, care poate fi controlat numai printr-o implicare corectă a sistemului medical, dar și a societății, a fiecărui individ în parte. Cred că cea mai importantă lecție pe care trebuie să o învățăm din această pandemie este că pentru a supraviețui în cele mai grele momente, societatea are nevoie în primul rând de educație pentru un plan, pentru ipoteze și soluții fezabile, apoi de sănătate și, nu în ultimul rând, de legi corect emise și aplicate”, a conchis dr. Carmen Cristescu.

Dr. Carmen Cristescu este medic specialist medicină internă, doctorand în virusologie, iar pacienții o pot găsi pe Medicentrum.ro, pentru evaluare medicală la distanță. Medicentrum este o platformă creată de medici pentru pacienți, foarte ușor de folosit: medicii își creează cont și sunt validați, iar pacienții trebuie doar să completeze un formular. Proiectul este finanțat prin fonduri europene, prin programul Start Up Centru.

Sursa foto: Shutterstock By Gabriel Pahontu
Despre autor
Ivona Stog
 Ivona este editor web la wall-street.ro din februarie 2018.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Sănătate »



Setari Cookie-uri