30 de psihologi membri ARAT – Asociația Română de Analiză Tranzacțională, cu sprijinul sponsorului Fundația VODAFONE România și a partenerului Asociația motoADN, au pus bazele proiectului ”autoizolat, DAR nu singur”.

• Suport psihologic gratuit pentru persoanele afectate emoțional de pandemia de COVID19, atât ca urmare a autoizolării sau distanțării fizice, dar și ca urmare a modificărilor economice și sociale;
• 30 de psihologi, membri ai Asociației Române de Analiză Tranzacțională, vă răspund la telefon 10 ore pe zi, la numărul de telefon 021.9972
• Serviciu gratuit pus la dispoziție printr-un call-center ce poate fi apelat din orice rețea la tarif normal;
• Conversații de 20 minute cu un psiholog, ce te ascultă și îți oferă „instrumente” care să te ajute să gestionezi ceea ce simți;

COVID-19 produce și victime colaterale. Impactul direct îl vedem regulat la știri, însă despre cei mulți, afectați indirect, emoțional, nu știm nimic. Stresul și neliniștile generate de situațiile viitoare creează emoții puternice de anxietate, frustrare, depresie sau duc la situații a căror gestionare nu este una simplă, precum lipsa constantă de intimitate, apariția unui program haotic, aglomerarea de activități, apariția epuizării și, poate de multe ori, greutăți în a gestiona relațiile cu copiii

Asociația Română de Analiză Tranzacțională

Autoizolarea impusă de aproape două luni afectează la nivel psihic și emoțional multe persoane, precizează reprezentanții ARAT. ”Dintre ele, o parte realizează că au nevoie de ajutor, dar nu știu de unde l-ar putea primi, iar altele nu conștientizează ce se întâmplă sau refuză să accepte că au nevoie de un suport. Să recunoști că disconfortul psihic te afectează în aceste momente grele nu este o slăbiciune”, se arată într-un comunicat de presă.

Autoizolarea va fi urmată după 15 mai de confruntarea cu o realitate altfel decât suntem obișnuiți, atât la nivel de comportament, cât și ca implicare și rezultate. Limitările de deplasare și problemele economice te pot afecta emoțional în aceeași măsură ca și distanțarea fizică.

O discuție de numai 20 de minute cu o persoană specializată, care îți poate oferi câteva instrumente foarte utile în această perioadă, când mulți se luptă cu anxietatea sau depresia, poate ajuta enorm. Poate reprezenta acel punct de reechilibrare care să ajute pe oricine să depășească un moment greu

Diana Deaconu, inițiatorul proiectului

Linia de consultații psihologice gratuite va funcționa timp de 3 luni, de luni până sâmbătă, și la ea pot apela cei care simt că se confruntă cu probleme de natură psihică sau disconfort emoțional, provocate de statul în casă, lipsa contactului cu cei dragi, singurătatea, grija legată de viitorul financiar, relațiile cu membrii familiei etc.

”Anticipăm că nevoia de suport psihologic nu se va încheia odată cu ieșirea din izolare. Pentru mulți, anumite stări și dezechilibre se vor accentua, pentru că întoarcerea nu se va face la lumea pe care o știau înainte de autoizolare. Din acest motiv, am hotărât de la început ca proiectul nostru să se extindă și în perioada post-criză, echipa de specialiști ARAT fiind în continuare aici pentru cei care au nevoie de sprijin”, a completat Diana Deaconu.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri