Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că precauţiile trebuie să rămână şi după ridicarea stării de urgenţă în România, scrie Agerpres.

"Trebuie să înţelegem un lucru: precauţiile trebuie să rămână. După aceste două luni rămânem cu nişte deprinderi - ne întoarcem de afară şi ne spălăm pe mâini, ne spălăm pe faţă, dăm cu un dezinfectant, ne izolăm când avem nişte simptome respiratorii, chemăm medicul de familie, tuşim în plica cotului, tuşim în batistă, tuşim într-un şerveţel, ne spălăm după acest gest, păstrăm o distanţare socială în locurile potenţial aglomerate, purtăm o mască atunci când intrăm în spaţiile închise sau în mijloacele de transport în comun. Sunt reguli care rămân şi într-o primă fază de relaxare", a spus ministrul la RFI.

El a arătat că în interiorul localităţilor se va circula fără declaraţie pe proprie răspundere, dar distanţarea socială se va păstra.

"Dacă până acum mergeam cu o declaraţie pe proprie răspundere, vom merge fără această declaraţie. Vom merge pe tot parcursul zilei, vom merge spre magazine, magazine care au intrarea din stradă. Vom merge spre muzee. Vom merge în spaţiile închise, dar păstrăm distanţarea socială. Se va extinde această relaxare şi la sporturile individuale. Se vor deschide cabinetele stomatologice, cabinetele de îngrijire corporală. Dar toate sunt progresive în contextul în care păstrăm aceleaşi precauţii, tocmai pentru a evita o eventuală transmitere comunitară a infecţiei cu coronavirus", a explicat Nelu Tătaru.

Ministrul a afirmat că în cazul în care evaluarea făcută la două săptămâni de la ridicarea stării de urgenţă va arăta că toate condiţiile menţinute au fost respectate atunci va mai fi şi o altă "serie de relaxări".

"Dacă evaluarea la două săptămâni ne va arăta că aceste condiţii au fost menţinute, respectate, atunci putem ca în următoarele două săptămâni să mai facem o serie de relaxări, încercând ca într-o lună, o lună şi jumătate sau poate două luni să ajungem la o viaţă relativ normală", a mai declarat Tătaru.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri