Focar de coronavirus în Alba: 5 cadre medicale și 11 pacienți, testați pozitiv

Cinci cadre medicale şi 11 pacienţi de la Unitatea Medico-Socială din oraşul Ocna Mureş au fost confirmaţi cu noul coronavirus, a informat Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Alba, scrie Agerpres.

"Este vorba despre 5 cadre medicale confirmate, 2 dintre ele confirmate vineri, iar 3 sâmbătă, şi 11 pacienţi. În prezent, inspectorii DSP fac cercetări cu privire la respectarea normelor în vigoare. La finalizarea anchetelor, vorbim de o anchetă epidemiologică şi o anchetă a inspecţiei sanitare, vom comunica, cu celeritate, măsurile dispuse", a transmis DSP Alba.

Potrivit sursei citate, cazurile noi depistate pozitiv au fost identificate ca urmare a anchetelor epidemiologice şi a testării extinse.

"Toţi pozitivii vor fi transportaţi la unităţi sanitare", au spus reprezentanţii DSP Alba, care au adăugat că ancheta epidemiologică vizează depistarea contacţilor persoanelor confirmate.

Aflată în subordinea Primăriei, Unitatea Medico-Socială din Ocna Mureş acordă servicii de îngrijire, servicii medicale, precum şi servicii sociale persoanelor cu nevoi medico-sociale, fiind înfiinţată în 2003 ca instituţie rezidenţială.

Sâmbătă, potrivit unui anunţ făcut de autorităţile locale, erau două noi cazuri de coronavirus în Ocna Mureş. Timp de câteva zile nu mai fusese semnalat niciun caz nou, după ce 8 persoane din cele 13 diagnosticate de la începutul pandemiei au fost declarate vindecate. Alte 3 persoane, dintre care 2 din aceeaşi familie, au decedat.

În total, în judeţul Alba, potrivit DSP, au fost înregistrate de la începutul pandemiei 249 de persoane confirmate cu noul coronavirus, din care 20 în ultima zi. Dintre acestea, 168 de persoane au fost declarate vindecate, iar 16 au decedat. Sâmbătă au fost prelucrate în Alba 386 de teste.

Numărul total al testelor realizate în judeţ a ajuns la 11.496, menţionează DSP Alba.

Sursa foto: Shutterstock

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Sănătate »



Citește și
Situație critică la Galați - patru focare și secții ATI pline
Setari Cookie-uri