Nelu Tătaru: Mă îngrijorează momentul relaxării, pentru că pericolul infectării este la fel de mare

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, afirmă că este îngrijorat de momentul relaxării, pentru că pericolul infectării este la fel de mare, "iar în primele zile de după relaxare, poate mai mare".

"Mă îngrijorează momentul relaxării, acel moment în care vom avea o reluare a afluenţei de populaţie dintr-o zonă în altă, o interacţiune şi poate o recrudescenţă a transmiterii locale. Dar rămân totuşi optimist în condiţiile în care consider că precauţiile s-au înţeles, distanţarea s-a înţeles, masca în spaţiile închise s-a înţeles, regulile de igienă s-au înţeles şi atunci să sperăm că avem şi un rezultat care să nu impună şi alte restricţii. (...) Nu am fi putut gestiona această pandemie dacă nu impuneam nişte restricţii, nu am fi putut opri nişte focare la Ţăndărei, la Suceava dacă nu impuneam carantina, nu reuşeam să oprim nişte focare la Focşani, la Suceava, la Deva dacă nu impuneam nişte reguli, chiar dacă au fost militare, dar vine un moment în care trebuie să conştientizăm că am trecut prin ceva deosebit, iar faptul că suntem la suprafaţă nu înseamnă că nu ne putem duce la fund", a spus Nelu Tătaru, la Digi24, potrivit Agerpres.

Ministrul Sănătăţii spune că se aşteaptă ca în următoarele cinci-şase zile să existe un număr de cazuri noi în scădere, însă aceste zile coincid cu primele zile de relaxare şi trebuie să existe precauţie în continuare.

"Săptămâna trecută spuneam că Bulgaria este în creştere. Noi, Suedia, Polonia şi Anglia suntem pe acel platou - unele dintre aceste ţări erau de patru săptămâni. Ceva nu lasă ca acest număr de cazuri să coboare: că sunt cazurile din căminele de bătrâni, că sunt cazurile persoanelor care îngrijesc aceşti bătrâni, că sunt cele ale personalului medical, există încă o transmitere acolo. Plus că a trebuit să gestionăm perioada de Paşte şi perioada de 1-3 mai. Mă aştept ca în următoarele cinci-şase zile să avem un număr de cazuri noi în scădere, dar aceste cinci-şase zile coincid cu primele zile de relaxare. Şi dacă ne-am temut sau am avut precauţii în zilele de Paşti, în zilele de 1-3 mai, mai avem precauţii acum şi la relaxare. Pericolul este la fel de mare, iar în primele zile de după relaxare, poate mai mare", a subliniat Nelu Tătaru.

Citeste si:
Le Monde: CCR garantează persoanelor infectate cu COVID libertate...
Cotidianul Le Monde: CCR...
Sursa foto: Alexandros Michailidis / Shutterstock

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Sănătate »



Citește și
Compania care produce Remdesivir va livra cantități mai mari din toamnă
Setari Cookie-uri