Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat rectificarea unui deces raportat din cauza bolii COVID-19. Este vorba despre o asistentă medicală de la Botoșani, care a îngrijit pacienți bolnavi de COVID-19 și care a murit deși nu avea alte afecțiuni cunoscute. DSP Botoșani a „descoperit”, la o zi de la moartea femeii, un al doilea test negativ, motiv pentru care decesul nu se mai încadrează în definiția de caz COVID-19.

„INSP a revenit și a înlocuit decesul 1178 deoarece cazul alocat a fost declarat vindecat cu 2 teste negative (al doilea test negativ a fost descoperit astăzi de către DSP Botoșani), prin urmare codul de deces s-a realocat. Conform INSP, cazul de la 1178 era cazul asistentei medicale care nu întrunește definiția de caz a unui deces cu infectare cu noul coronavirus”, a precizat Grupul de Comunicare Strategică.

Femeia avea 46 de ani și lucra la Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean Botoșani. În urmă cu câteva săptâmâni, s-a infectat. Pentru că starea sa de sănătate s-a înrăutățit, asistenta a fost transferată la Iași și internată pe secția Reanimare a Spitalului de Boli Infecțioase. În ciuda eforturilor medicilor, asistenta a decedat, scrie Digi24.

Duminică, Grupul de Comunicare Strategică anunța decesul femeii, precizând că nu suferea și de alte boli care să fie considerate comorbidități.

„A fost o internare lungă în Terapie Intensivă, de aproape două săptămâni, a urmat tratamentul cu Remdesivir, a avut două rezultate negative la testul pentru SARS-CoV-2. Nu avea comorbidități care să determine o atât de mare imunodepresie sau afectare anterioară încât să putem spune că a avut un teren la care să ne facă să ne gândim că ar putea prezenta o formă atât de gravă. Ea, de la început, a fost internată la Terapie Intensivă”, a declarat, duminică, Carmen Dorobăț, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași.

Citeste si:
Cine este prima persoană din SUA vaccinată împotriva COVID-19
Cine este prima persoană din...

Sursa foto: konstantin Kolosov / Shutterstock.com

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri