Ministerul Sănătăţii a anunţat că a finalizat achiziţia măştilor de protecţie pentru familiile şi persoanele defavorizate, scrie Agerpres.

Conform ordonanţei de urgenţă aprobate de Guvern, achiziţia măştilor de protecţie a fost realizată prin procedura de negociere fără publicare prealabilă în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare şi în baza necesarului realizat de către autorităţile publice locale.

Vor fi achiziţionate 115 milioane de măşti în valoare de 73.600.000 lei fără TVA, cu un preţ unitar de 0,68 lei fără TVA/mască, precizează MS.

Măştile de protecţie vor fi transportate direct la direcţiile de sănătate publică în termenul maxim de până la 7 zile şi vor fi distribuite beneficiarilor de către autorităţile publice locale cu ajutorul asistenţilor medicali comunitari şi ai mediatorilor sanitari.

Fiecare persoană eligibilă va primi un număr de 50 de măşti de protecţie, urmând a beneficia de acest sprijin aproximativ 2.300.000 de persoane, după cum urmează:

* persoanele din familiile beneficiare ale ajutorului social acordat în baza Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;

* persoanele din familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr.277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

* pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi sunt de până la 704 lei, inclusiv, reprezentând nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari prevăzută de OUG nr.6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, cu modificările şi completările ulterioare;

* persoanele încadrate în grad de handicap care realizează venituri exclusiv din prestaţiile sociale prevăzute de art. 42 şi art. 58 din Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

MS menţionează că rezultatul achiziţiei este publicat pe site-ul www.ms.ro la rubrica Informaţii de interes public/Achiziţii/Anunţuri.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri