Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) precizează că a fost prelungită cu 7 ani valabilitatea cardurilor naţionale de sănătate emise până pe 31 decembrie 2014. Preşedintele CNAS, Adela Cojan, a declarat că se fac economii de peste 30 de milioane de euro.

"Guvernul a aprobat o Hotărâre care prevede că, începând cu luna iulie 2020, se generează şi se rescriu noi certificate digitale pentru cardurile naţionale de asigurări de sănătate emise până la data de 31 decembrie 2014. Termenul de valabilitate al acestor carduri este de 7 ani de la data rescrierii certificatului. Această reglementare vine în contextul în care valabilitatea certificatelor inscripţionate pe cardurile naţionale de asigurări de sănătate ar fi expirat în anul 2020 pentru aproximativ 4,2 milioane de carduri, urmând ca în anul 2021 să expire alte 10 milioane de carduri", potrivit unui comunicat al CNAS, citat de Agerpres.

Adela Cojan arată că "soluţia de prelungire a certificatelor inscripţionate pe cardurile naţionale va face economii substanţiale, de peste 30 de milioane de euro, binevenite în perioada dificilă pe care o traversăm, în care există o presiune financiară suplimentară în sistemul de sănătate determinată de pandemie".

Costurile acestei soluţii sunt în valoare de aproximativ 550.000 de lei, faţă de 165,4 de milioane de lei, cât ar fi costat retipărirea a 14,2 milioane de carduri de sănătate. Hotărârea aprobată de Guvern degrevează bugetul Ministerului Sănătăţii pentru anii 2020 - 2021 de cheltuielile de tipărire a cardurilor a căror valabilitate expiră în această perioadă, precum şi bugetul Fondului naţional de asigurări sociale de sănătate de cheltuielile aferente distribuţiei acestora, menţionează CNAS.

"Scrierea noului certificat pe CIP-ul cardului se va face în mod automat. La nivelul aplicaţiei furnizorului de servicii medicale, în momentul introducerii cardului în cititor, sistemul va detecta certificatul expirat şi îl va înlocui fără nicio intervenţie a furnizorului", a adăugat CNAS.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri