Până astăzi, 21 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 39.133 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 25.586 au fost externate. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 994 noi cazuri de îmbolnăvire.

24.454 de pacienți au fost declarați vindecați și 2.612 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

Totodată, până în prezent, 1.087 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere.

Până astăzi, 2.074 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

Bilanț coronavirus 21 iulie | Cel mai mare număr de decese

În intervalul 20.07.2020 (10:00) – 21.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 36 decese ( 26 bărbați și 10 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Cluj, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Prahova, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Citeste si:
Certificatul digital este OBLIGATORIU pentru cadrele medicale din...
Certificatul de vaccinare,...

Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 9 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 9 la categoria de vârstă 60-69 ani, 9 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 6 decese la persoane cu vârsta de peste 80 de ani.

35 dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități.

Bilanț coronavirus 21 iulie | Cel mai mare număr de cazuri noi

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 994 noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 297 de pacienți.

Citeste si:
Coronavirus update 18 septembrie: RECORD de infectări în valul 4
Coronavirus update 18...

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 984.396 de teste (17.204 teste zilnice).

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 693 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.609 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 729 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 196.600 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, a fost constatată, ieri, o infracțiune pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Citeste si:
Bilanț COVID-19: Peste 1.440 de cazuri în ultimele 24 de ore
Bilanț COVID-19: Peste 1.440...

Bilanț Coronavirus 21 iulie | 5.243 de români din străinătate au fost infectați

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 5.243 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.885 în Italia, 561 în Spania, 117 în Franța, 2.330 în Germania, 157 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 111 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 15 în Grecia, 2 în Cipru și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina, și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 122 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 158 au fost declarați vindecați: 135 în Germania, 11 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Sursa foto: Shutterstock

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri