Cadrele medicale din secţiile de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) din Spitalul Victor Babeş din Bucureşti - cel mai mare spital covid din ţară - au avut veniturile diminuate cu până la 30% în luna iulie, a declarat preşedintele Uniunii Sindicale "Sanitas" - Bucureşti, Viorel Huşanu, în timpul protestului organizat în faţa sediului Guvernului de mai multe cadre medicale care fac parte din acest sindicat.

Acordarea sporurilor prevăzute de lege pentru cadrele medicale şi rezolvarea suprasolicitării personalului medical pe timpul pandemiei au fost solicitările principale ale sindicaliştilor care au protestat.

"Cea mai importantă unitate sanitară de covid din ţară, cu cei mai mulţi pacienţi, este Spitalul Victor Babeş din Bucureşti, care, până în februarie, avea dreptul la ATI la un spor de până la 85%. Conducerea unităţii şi-a zis: 'haideţi să le tăiem din sporuri!' Şi luna aceasta cei din ATI au salariile diminuate, au luat cu până la 30% mai puţin, iar ei îngrijesc doar pacienţi covid, iar spitalul este plin. De neimaginat! În moment de epidemie, spitalul îngrijeşte doar pacienţi covid, aceşti salariaţi din ATI să câştige cu până la 30% mai puţin decât în luna februarie! Este un exemplu în care într-adevăr au primit bani în minus", a afirmat Viorel Huşanu.

Ulterior, preşedintele "Sanitas" Bucureşti a explicat că Primăria Bucureşti, prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), s-a angajat să rezolve această situaţie începând din luna august.

"După ce am protestat la Guvern, am fost la Primărie, şi promisiunea Primăriei este că luna viitoare se vor recupera aceste sporuri. Avem promisiunea că luna viitoare se va repara situaţia. Singurul spital din Bucureşti care a diminuat veniturile salariaţilor a fost Victor Babeş. Managerul (spitalului Victor Babeş, n.r.) nu a înţeles situaţia, dar cei de la ASSMB au înţeles şi ne-au promis că vor recupera luna viitoare", a precizat Viorel Huşanu, conform Agerpres.ro.

Liderul sindical a rezumat raţionamentul prin care autorităţile au ajuns să diminueze veniturile pe luna iulie ale medicilor de la Terapie Intensivă din spitalul Victor Babeş.

"Potrivit legii salarizării, sporurile sunt plafonate la 30% din masa salarială, pe ordonator principal de credit. Toate spitalele trebuiau să se încadreze într-un anumit procent ca ordonatorul principal de credite să se încadreze în acest 30%, şi atunci fiecare unitate sanitară a avut dreptul la un procent. În cazul Victor Babeş, să spunem 30%. Ca să se încadreze în acest procent de 30%, salariaţii din Victor Babeş aveau 85% (spor, n.r.) la ATI, că atât le dădea dreptul legea, şi 15-20% la Infecţioase. Între aceste limite mai existau şi alte sporuri. Explicaţia lor (a Primăriei, n.r.) a fost că venind acum un alt spor suplimentar pentru covid, au considerat că trebuie să se încadreze în acelaşi procent, şi atunci au dat unora care aveau sub 55% un spor mai mare, şi ca să se încadreze a trebuit să scadă de undeva - aceasta a fost explicaţia lor. În aceste condiţii, salariaţii care lucrează cu pacienţi covid intubaţi, unde este cel mai greu, adică cei din ATI, au avut venitul diminuat cu până la 30% în această lună", a menţionat Viorel Huşanu.

Preşedintele Uniunii Sindicale "Sanitas" - Bucureşti a mai dat un exemplu în care personalul medical a ajuns în situaţia de a avea veniturile diminuate chiar în perioada pandemiei.

"În asistenţa socială: o dată cu apariţia ordonanţei militare numărul 8, de a doua zi, salariaţii trebuiau să fie carantinaţi la locul de muncă pentru 14 zile, urmate de alte două săptămâni de izolare la domiciliu, deci o lună de zile ei au fost cumva arestaţi la domiciliu sau la locul de muncă. Au fost rupţi de familii, adică a trebuit a doua zi să-şi lase copii, mamele bolnave, şi să se ducă la muncă, iar o dată ajunşi în acele cămine de asistenţă socială nu au avut unde să doarmă şi şi-au întins eventual saltelele în sălile de mese, nu au avut ce să mănânce şi au mâncat în primele zile din mâncarea pacienţilor... Era în perioada Paştelui. Ei au lucrat în aceste două săptămâni non stop, au avut probabil şi perioade de odihnă, dar lucrând non-stop au acumulat peste 200 de ore de muncă. În prima fază angajatorul a plătit aceste ore, pentru că efectiv s-a lucrat, după care a venit Curtea de Conturi şi efectiv a spus: 'Nu puteţi să plătiţi ore suplimentare, trebuie să vă luăm banii înapoi'. Şi au fost cazuri, în asistenţa socială, când oamenii au trebuit să dea anumite sume înapoi", a adăugat Viorel Huşanu.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri