Un număr de 823 de cazuri noi au fost raportate în ultimele 24 de ore, în urma a 8.045 de teste efectuate. Puteți vedea în materialul de mai jos care sunt județele cu cele mai multe cazuri noi.

Până astăzi, 3 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 54.009 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Un număr de 27.750 de pacienți au fost declarați vindecați și 4.807 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

În ultimele 24 de ore, cele mai multe cazuri noi au fost înregistrate în Municipiul București, respectiv 120 de cazuri, numărul total de cazuri ajungând la 6.208. Pe cea de-a doua poziție se află județul Argeș, unde în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 96 de cazuri noi, numărul total ajungând la 3.512.

După județul Argeș, urmează județele Galați (62 de cazuri noi), Bacău(51 de cazuri) și Bihor (50 de cazuri noi).

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.660 la nivel național. Dintre aceștia, la ATI sunt internați 419 pacienți.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.248.318 de teste. Dintre acestea 8.045 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 5.646 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 2.399 la cerere.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri