Interviu cu CEO-ul companiei care produce virucidul ce combate COVID-19: Dacă aveți bani, investiți acum!

Din luna martie, la uzinele Chimcomplex din Vâlcea şi Borzeşti este produs un biocid pe bază de hipoclorit de sodiu cu o concentraţie de 1,25 la sută. Acest dezinfectant, potrivit Organizaţiei Mondială a Sănătăţii, poate fi folosit ca o soluţie virucidă pentru dezinfecţie şi decontaminare în lupta cu COVID-19. Produsul a apărut după o schimbare a strategiei Chimcomplex, care a realizat că este momentul oportun pentru a scoate pe piață această substanță, atât de necesară pe timp de pandemie. Oportunitățile sunt mari, iar criza a accelerat dezvoltarea de noi tehnologii, este mesajul lui Tivadar Runtag, CEO al Chimcomplex. Întrebat dacă 2020 este un an bun pentru investiții, sfatul acestuia pentru antreprenori este să investească acum, dacă există fonduri.

”Nu ne-am așteptat ca epidemia de coronavirus să ia o asemenea magnitudine. În ceea ce privește Europa, atât business-urile cât și clasa politică nu erau pregătite să lupte”, a declarat pentru wall-street.ro Tivadar Runtag, CEO al Chimcomplex.

Pentru anul 2020 compania avea planuri ambițioase în ceea ce privește businessul. ”Ne doream să integrăm și să modernizăm cele două platforme, să ne adresăm unor piețe noi și să stabilizam situația financiară a companiei”, a explicat Runtag. Cu toate acestea, pandemia a obligat business-ul sa pună în așteptare anumite proiecte, în timp ce altele urmau să ia ființă.

Vezi și: Chimcomplex lansează producția de biocid ce stă la baza dezinfectanților recomandați de OMS în lupta cu COVID-19

”Prioritatea noastră numărul unu a fost să ne asigurăm că toată lumea este în siguranță, așa că am luat măsuri evidente precum obligativitatea purtării măștii, păstrarea distanței sociale și am făcut câteva investiții pentru a ne asigura că transportăm personalul în siguranță la fabrică. Așa că am închiriat mai multe autobuze, de exemplu, și am introdus control suplimentar la poartă, nu neapărat pentru angajați, cât și pentru partenerii de business care veneau să ia produsele”, explicat CEO-ul companiei.

Citeste si:
Chimcomplex lansează producția de biocid, necesar în lupta cu COVID-19
Chimcomplex lansează...

În ceea ce privește planul doi de atac, compania a trebuit să se asigure că există o continuitate a business-ului, ”ne-am adresat furnizorilor și clienților cheie să fim siguri că putem livra toate produsele de care au nevoie”.

Începând cu aprilie, multe fabrici din Europa s-au închis, așa că am constatat că anumite produse nu mai erau necesare.

Tivadar Runtag, CEO al Chimcomplex

Chimcomplex se focusează pe două mari categorii de produse: produse clorosodice și derivate și produse organice de sinteză în cadrul căreia s-a evidențiat linia acetilenă–policlorură de vinil. Prima categorie se utilizează în zona de curățenie, dezinfectant, iar cealaltă în industria automobilă și de mobilă.

Citeste si:
Sanofi Romania donează rechizite și materiale sanitare pentru 70 de...
Sanofi Romania donează...

Astfel, s-a redus capacitatea de producție pentru cea de-a doua categorie care făcea parte din strategia de dezvoltare. „În același timp, cererea pentru produse bazate pe hipolorit (prima categorie) a crescut și a trebuit să ne asigurăm că putem să furnizăm substanțele către clienții noștri.”, a completat sursa citată.

În ceea ce privește clienții cheie ai companiei, într-o situație normală, Chimcomplex are o mare resonsabilitate socială uriașă pentru ca sunt furnizorii unor materiale care dezinfectează apa, ”și nu mă refer doar la piscine, ci și la apa potabilă. Nu doar în România, dar și în țări vecine precum Bulgaria sau Grecia. Aceste state ar avea probleme serioase dacă nu am putea distribui dezinfectanții necesari, ei nu ar mai avea apă potabilă în orașe importante.”

Te poate interesa și: Luptă acerbă pentru obținerea vaccinului anti-COVID. Prin ce mecanism va ajunge la pacienții români?

A fost o perioadă turbulentă, când a trebuit să avem grijă de angajați, de situația financiară și în același timp trebuia să ne asigurăm ca lumea din jur beneficiează de apă potabilă.

Citeste si:
Nelu Tătaru:Tot personalul medical va fi plătit după aceeași grilă...
Nelu Tătaru: Tot personalul...

Tivadar Runtag, CEO Chimcomplex

În acest context, compania a fost obligată să aplice pentru licențe speciale, deoarece era o perioadă în care granițele erau închise și nu puteau face livrările necesare. ”Suntem recunoscători pentru oamenii care s-au implicat pentru a se asigura că primim licențele de care aveam nevoie”, a completat Runtag.

Epidemia de coronavirus a avut un impact notabil asupra activității Chimcomplex pentru o perioadă de 2-3 luni, însă a oferit oportunitatea de a analiza și testa noi produse pe care compania nu le aveaa înainte în portofoliu. Astfel, la uzinele din Vâlcea şi Borzeşti a început să se producăun biocid pe bază de hipoclorit de sodiu cu o concentraţie de 1,25 la sută. Acest dezinfectant, conform Organizaţiei Mondială a Sănătăţii, poate fi folosit ca o soluţie virucidă pentru dezinfecţie şi decontaminare în lupta cu COVID-19. Mii de tone pot fi produse în cele două uzine din România, iar o mare parte din produse a fost donată către instituțiile care aveau cea mai mare nevoie.

Pentru acest dezinfectant, compania a fost nevoită să dezvolte anumite tehnologii și a investit în împachetare și în transport.

De asemenea, tot în perioada pandemieie, Chimcomplex a lansat în producție și instalația de alcool izopropilic, substanța activă pentru “ultradezinfectanți” (TP1 adica cei pentru contactul uman). Și pentru acest lucru a fost nevoie de modernizări.

Toate aceste produse sunt valabile în România, unde au fost livrate cu prioritate, dar și în state precum Ungaria, Bulgaria, Serbia, Grecia și Republica Moldova. ”Chimcomplex este partener cu tradiție pentru țările din Benelux, Polonia sau Germania”, a mai spus Tivadar Runtag.

Vezi și: Managing Directorul Janssen în România, Companiile Farmaceutice ale Johnson&Johnson: Obiectivul nostru este să extindem accesul la soluții inovatoare pentru pacienții români

Prioritățile înainte de pandemie au rămas aceleași

Perioada de pandemie a oferit oportunitatea de a experimenta ceva nou în companie, dar după aceste 2-3 luni, viața a căpătat o nouă normalitate, pentru care Chimcomplex a trebuit să se pregătească, explică Tivadar Runtag.

Ne-am uitat la prioritățile de dinainte de epidemie, care au rămas aceleași. Trebuie să avansăm atât cu integrarea liniilor de producție, cât și cu atingerea unui stabilități financiare confortabile sau cu dezvoltarea produselor din portofoliu.

Tivadar Runtag, CEO Chimcomplex

În toată această perioadă, producția nu a fost sistată, ci doar i-a fost redusă capacitatea, explică CEO-ul companiei, ”deci niciun motor nu a fost oprit. A fost o producție continuă pe toate liniile. În septembrie toate liniile de producție vor lucra la capacitate maximă.”

Pentru a doua jumătate a anului 2020, planul Chimcomplex este să revină în forță în toate unitățile de producție.

”Pentru următorii ani, vrem să ne axăm pe îmbunătățirea portofoliului și pe dezvoltarea acestuia. Am menționat că producem polioli-polieteri, material utilizat la scară largă pentru tot ceea ce ne înconjoară. Asta înseamnă nu doar că este necesară o cantitate urișă pentru toate aceste industrii, ci și că trebuie dezvoltată utilitatea și aplicabilitatea acestui produc”, a declarat Runtag.

În perioada următoare, Chimcomplex vrea se axeze pe trei piloni de dezvoltare. În primul rând compania vrea să investească în dezvoltarea acestor noi aplicabilități a produselor, dar și să se concentreze pe îmbunătățirea eficienței energetice. În al treilea rând, Chimcomplex caută modalități pentru a reduce amprenta asupra mediului.

România este bogată nu doar în resurse naturale, dar și în chimiști foarte buni.

Tivadar Runtag, CEO Chimcomplex

Tivadar Runtag este de părere că România dispune de o forță de muncă bine pregătită în acest sector, iar această capacitate a resursei umane poate ajuta compania să fie cu un pas înaintea pieței. ”Vedem astfel care sunt noile trenduri, care sunt noile tehnologii în industriile care ne folosesc produsul. Acesta este un element cheie al strategiei, să facem noi produse pentru o paletă mai largă”.

Îmbunătățirea eficienței companiei este cel de-al doilea pilon al strategiei de dezvoltare. Sursa citată explică faptul că industria chimică este consumatoare de energie, utilizează gaze naturale și electricitare, astfle că are nevoie de investiții serioase pentru a îmbunătăți eficiența energetică. ”De asemenea, ne dorim să minimizăm consumul pe cele două platforme.”, a adăugat sursa citată.

A treia linie de dezvoltare se axează pe reducerea amprentei ecologice asupra mediului.

Chimcomplex nu este un poluator major în România, deci produsele despre care vorbim nu sunt atât de nocive ca produsele din alte industrii. Cu toate acestea, într-o fabrică mare, mereu există ceva ce poate merge rău. Astfel, atunci când facem o investiție sau când decidem să dezvoltăm un produs, studiul de caz trebuie să conțină impactul asupra mediului.

Tivadar Runtag, CEO al Chimcomplex

Dacă aveți bani, investiți acum, pentru că totul este mai ieftin

Întrebat dacă 2020 este un an bun pentru investiții, sfatul CEO-ului Chimcomplex pentru antreprenori este să investească acum, dacă există fonduri.

”Dacă aveți bani, investiți acum, pentru că acum totul este mai ieftin. Oamenii care sunt interesați de investiții și au capitalul necesar ar trebui să facă acest pas pentru că acum este momentul pentru a ieși pe piață cu noi lucruri. Dacă vedeți o oportunitate, profitați!”, a declarat acesta.

Tivadar Runtag consideră că investițiile în industria prelucrătoate lipsesc din România și acest lucru ne trage înapoi deși ar putea reprezenta o oportunitate.

România are numeroase oportunități, am menționat deja resursele naturale (apă, gaz, sol), deci tot ce înseamnă materie primă. Totodată, România este și un important exportator de materii prime semifabricate, ceea ce este bine dacă scopul este de a câștiga bani mai rapid. Dar dacă vrei să ai o valoare mai mare pentru ceea ce vinzi, ai nevoie de o industrie care să dezvolte aceste materiale.

Tivadar Runtag, CEO al Chimcomplex

Comunitatea globală româneacă poate fi utilizată pentru a dezvolta România

Director general al combinatului Chimcomplex are mare încredere în potențialul României, fie că este vorba de industrie sau de oameni. Acesta consideră că România are mulți oameni buni, care se află peste hotare în acest moment, dar care pot fi utilizați ca adevărați ambasadori pentru țara noastră, fie că vorbim despre întâlniri informale, negocieri, schimb de idei.

Comunitatea globală româneacă poate fi utilizată pentru a dezvolta România, pentru că există multe de îmbunătățit în ceea ce înseamnă imagine.

Tivadar Runtag, CEO al Chimcomplex

Întrebat despre principalele provocări din piața românească, acesta admite că ”nu există o umbrelă strategică spre direcția în care să se dezvolte economia” și asta reprezintă o dificultate, la fel ca și obiceiurile proaste pe care mulți le iau în brațe.

”Din păcate în România nu există o strategie clară, nu sunt linii concrete în ceea ce privește dezvoltarea. Dacă ar trebui să numesc două domenii unde există o decizie puternică în ceea ce privește economia și industria, nu aș putea face acest lucru.”, a declarat acesta. În opinia lui Runtag, acest lucru ne trage înapoi pentru ca există investitori interesați de România, dar au nevoie de garanții din partea statului.

De asemenea, Tivadar Runtag spune că românii și-au însușit anumite obiceiuri proaste pe care trebuie să se schmbe.

”Inițiativa noastră nu este naturală pentru oameni, uneori văd ezitare când împuternicesc pe cineva să ia atitudine. Nu mi-a fost ușor, pentru ca sunt obișnuit să lucrez cu oameni care au inițiativă și nu se tem să preia conducerea”, a conchis acesta.

Chimcomplex este unic producător în România al substanțelor active biocide pe bază de clor și hipoclorit de sodiu și unul din cei mai importanţi fabricanţi de produse chimice din România. Compania operează cel mai mare combinat chimic din România, având două platforme industriale la Onești și Râmnicu Vâlcea și este cel mai mare exportator cu capital privat românesc.

În anul 2019, cifra de afaceri a companiei a crescut cu peste 330%, de la 294,3 milioane lei în 2018, la 1.277,8 milioane lei, pe fondul achiziției activelor Oltchim din decembrie 2018.

Compania produce hipoclorit de sodiu soluție cu o concentraţie de 12,5% pentru care are aviz de biocid emis de către Comisia Națională pentru Produse Biocide.

Cu peste 60 de ani experiență, compania produce și comercializează produse clorosodice, polioli-polieteri, oxoalcooli plastifianți, cloruri anorganice, solvenţi organici, alchilamine produse de sinteză organică şi gaze tehnice dar și alte soluții care contribuie la dezvoltarea sustenabilă a comunităților și industriilor.


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Sănătate »



Setari Cookie-uri